Momente înălţătoare la Rădăuţi

Între documentele evenimentelor aniversării a 100 de ani de la Marea Unire – programe, scrisori, pliante, consemnări în presă – se va păstra şi amploarea şi înălţimea manifestărilor cultural-artistice de la Rădăuţi prilejuite de Centenarul Marii Uniri. Realităţile acestor momente, stările lăuntrice, bucuriile şi evocările de la manifestările aniversare sunt greu de cuprins în cuvinte. La manifestări au participat şi cărturari pasionaţi şi pricepuţi în a scrie şi care vor păstra în cuvinte şi imagini aceste manifestări din Rădăuţii Bucovinei.

 În ziua de 28 Noiembrie, programul s-a aşezat între orele 11 şi orele 18, începând cu dezvelirea şi sfinţirea busturilor Iancu Flondor, Tudor Flondor şi Constantin Flondor şi încheindu-se cu masa de fasole şi cârnaţi din centrul municipiului Rădăuţi.

 Iniţiativa şi pregătirea acestor momente au aparţinut Primăriei Municipiului Rădăuţi, dlui col. (r.) Simion Sticleţ şi col. (r.) Păunel Andrusceac. La dezvelirea şi sfinţirea acestor busturi a participat şi primarul municipiului Rădăuţi, ing. Nistor Tătar. Sfinţirea monumentului a împlinit-o un sobor de preoţi în frunte cu pr. Nicolae Vârtea, de la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”.

 În sala Bibliotecii „Tudor Flondor”, după cuvântul de deschidere al primarului Nistor Tătar, au fost prezentate comunicări pe tema Centenarului Marii Uniri de către subsemnatul, prof. dr. Marian Olaru, prof. dr. Adrian Puiu, col.(r.) Simion Sticleţ şi prof. Marcel Colibaba.

A urmat un bogat program cultural-artistic, de pregătirea căruia s-au ocupat Primăria Rădăuţi, Casa de Cultură, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, organizaţia pensionarilor. În programul manifestărilor a fost cuprinsă şi lansarea cărţii „Comunitatea rădăuţeană şi identitatea sa, la Centenarul Marii Uniri”, Petru Bejinariu, carte prezentată de prof. Gheorghe Dolinski. Un număr important de exemplare din această apariţie editorială s-a oferit participanţilor la manifestarea organizată în sala Bibliotecii „Tudor Flondor” Rădăuţi.

 În timpul desfăşurării programului au venit la manifestări dna prefect Mirela Adomnicăi şi senatoarul Ioan Stan, care a prezentat un mesaj din partea Senatului României.

 În ziua de 1 Decembrie au fost organizate alte activităţi de evocare a momentelor semnificative de acum 100 de ani şi manifestări cultural-artistice la care au participat persoane din conducerea administrativă a oraşului Storojineţ, azi în Ucraina, formaţii artistice de la Chişinău şi din localităţile vecine municipiului Rădăuţi. Cu acest prilej, Primăria Municipiului Rădăuţi a înmânat unor cetăţeni de frunte ai municipiului Diploma aniversară – Anul Centenar 2018.

 A urmat momentul depunerii coroanelor de flori la Monumentul eroilor din parcul Bogdan Vodă, după care a venit rândul formaţiilor artistice care au prezentat cântece şi dansuri populare bucovinene la Casa de Cultură Rădăuţi. Aceste manifestări ne-au făcut să ne bucurăm că se păstrează valorile naţionale – costume populare, tradiţii, obiceiuri şi datini – valori care menţin identitatea acestor frumoase locuri ale Moldovei, ale Bucovinei şi, deci, ale României. A impresionat pe toţi participanţii modul în care s-au manifestat copiii şi tinerii rădăuţeni, începând cu identitatea costumului popular şi până la exprimarea admiraţiei acestora faţă de evenimentele de acum 100 de ani de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia. În acest sens, putem admira efortul şcolii şi al slujitorilor ei pentru creşterea şi educarea noilor generaţii, pentru marea avere morală a Bucovinei, a României.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: