Discursul urii

Imediat după declanşarea manifestaţiilor şi a protestelor împotriva ciuntirii legislaţiei anticorupţie şi a exonerării de pedepse penale a liderilor PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, a apărut în spaţiul public ideea că anumite forţe antinaţionale, duşmănoase alimentează un discurs al urii, al dezbinării poporului român. Forţele acestea ar fi grupate cică în jurul Opoziţiei şi al lui Iohannis. Se sugerează implicit că prin acest discurs al urii se urmăreşte distrugerea sentimentului naţional al dragostei de ţară, al patriotismului.

Urmărind, însă, mai atent aşa-numitul discurs antiromânesc despre „încremenirea în ură”, despre „ura (care) a îmbolnăvit grav simţul patriotismului românesc”, observ cu claritate manipularea groasă: în fapt nu este vorba de un discurs antipatriotic, ci de „persistenţa unei părţi a populaţiei în ura faţă de PSD”, este vorba de „motoarele urii” care generează proteste împotriva Guvernului României. O spun jurnaliştii încartiruiţi în tabăra puterii, care, împreună cu mercenari din presă, au început o campanie mediatică pentru ca poporul să-şi întoarcă din nou(?) faţa către Guvern şi PSD, să-i îndrăgească iarăşi(?) pe liderii săi naţionali!

Recunosc din capul locului că este înduioşător ca un partid să militeze pentru câştigarea simpatiei, de ce nu, a dragostei poporenilor, însă în acest scop nu era nevoie de manipulare joasă, bătătoare la ochi, de declaraţii împotriva neiubitorilor, ci de fapte din care să rezulte dorinţa de a se pune în slujba intereselor celor mulţi, aşa cum cere explicit doctrina sa social-democrată.

Or necazurile legate de lipsa ataşamentului popular faţă de PSD de aici încep: partidul a câştigat voturile cu un program ultrapopulist, plin de gogoşi electorale, dar de aplicat nu şi-a propus să-l aplice în totalitate decât la televizor şi în campanii mediatice sforăitoare. E adevărat că au fost creşteri de pensii şi salarii, dar ele au fost repede înghiţite de inflaţie, preţuri mai mari, taxe şi impozite.

Au sperat măreţii lideri naţionali că plusul la salarii le va da răgazul şi liniştea necesare punerii în lucru a agendei lor ascunse: trecerea Justiţiei sub control de partid, ca pe vremea tovarăşilor, modificarea legislaţiei în aşa fel ca bogaţii lideri ai partidului să beneficieze de privilegii şi imunităţi, iar Liviu Dragnea & co să scape de pedepse şi dosare penale, ceea ce a scos în stradă câteva sute de mii de de protestatari. Şi de atunci protestele se ţin lanţ, iar măreţii lideri se ascund de furia maselor, nemaiavând curaj să iasă în public.

Din momentul acela PSD şi majoritatea de guvernământ au pierdut suportul popular. În schimb, bătălia cu Justiţia au continuat-o. Numai că a existat şi există aici o nucă tare, greu de spart: judecătorii şi procurorii, în marea lor majoritate, s-au simţit înşelaţi de puterea politică fiindcă nu au fost consultaţi, nici nu s-a ţinut cont de părerea, experienţa şi expertiza lor, aşa cum prevede legea, în privinţa noilor reforme. Încurajaţi de protestele din stradă, de rezoluţia PE, de ultimul MCV, de ambasadele ţărilor prietene, n-au acceptat şi nici nu vor accepta să-şi piardă independenţa faţă de factorul politic.

Dacă activiştii şi jurnaliştii înregimentaţi politic vor să facă din PSD un partid frecventabil în Europa, dacă tot se străduiesc ei, deocamdată cu rezultate perverse, ca să vedem noi de câtă dragoste beneficiază românii în ochii liderilor PSD, ei, bine, partidului nici că-i pasă. Există decizii ale Curţii Constituţionale precum că MCV e obligatoriu, însă, neacceptând verdictul judecătorilor CC, majoritatea actuală îşi continuă marşul spre scoaterea ţării din Europa civilizată. Şi asta în condiţiile în care majoritatea populaţiei doreşte apartenenţa la UE. Şi atunci, de unde suport popular?

Nu cred că va reuşi cineva să scoată România din Uniunea Europeană împotriva voinţei populare, dar dacă actuala tendinţă către RoExit va continua, de suferit vor suferi mai întâi poporenii nevinovaţi şi abia apoi partidele implicate în actul guvernării cu tot cu măreţii lideri… Atunci să vezi ură împotriva PSD şi dezbinare la vârful formaţiunii!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: