> Mai multe persoane au fost rănite
La finele săptămânii trecute, trei maşini scăpate de sub control s-au izbit violent de podeţe aflate pe marginea arterelor rutiere, iar apoi s-au răsturnat în şanţ. Cercetările efectuate de poliţişti arată că unul dintre accidentele rutiere s-a petrecut în timp ce un bărbat în vârstă de 51 de ani, din judeţul Vaslui, conducea un autoturism într-o curbă deosebită de periculoasă pe DN 2E, din direcţia Spătăreşti către comuna Cornu Luncii. El nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, ocazie cu care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, maşina vasluianului părăsind partea carosabilă şi intrând în şanţul de pe marginea drumului, după care s-a izbit frontal de un mal de pământ şi s-a răsturnat. În urma accidentului, a rezultat rănirea unei femei de 47 de ani din judeţul Vaslui, pasageră, rănirea conducătorului auto, dar şi a unei tinere de 26 de ani, tot din judeţul Vaslui, victimele fiind transportate la spital cu ambulanţa pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Aproape de ora 19, pe data de 1 decembrie, într-o curbă de pe strada Pleşeşti Gane din municipiul Fălticeni, un localnic în vârstă de 27 de ani a pierdut controlul asupra volanului maşinii cu care se deplasa şi s-a răsturnat într-un şanţ, după care a intrat în coliziune cu un podeţ din beton. Din accident, a rezultat rănirea unui localnic în vârstă de 51 de ani, pasager, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din fericire, rănile suferite de victimă nu au fost atât de grave încât să necesite internarea. Întrucât avea halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt eveniment rutier s-a produs în timp ce un şofer în vârstă de 27 de ani, din comuna Stulpicani, conducea un autovehicul pe DJ 177A, pe raza localităţii de domiciliu. Din cercetările efectuate de poliţişti reiese că el s-a angajat în depăşirea unui autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate, care efectua un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător, moment în care a intrat în coliziune cu acesta, după care prima maşină s-a izbit şi într-un capăt de podeţ. În urma accidentului, a rezultat rănirea tânărului de 27 de ani, care a fost transportat la spital. Cei doi şoferi nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de producerea incidentului, spun poliţiştii care au stabilit că vinovaţi de cele întâmplate se fac ambii şoferi.
În toate cele trei cauze, oamenii legii au întocmit dosare penale ce urmează a fi soluţionate procedural.


























Comentarii