Daniel Radcliffe strânge fonduri pentru copii bolnavi aflaţi în stadii terminale

Actorul britanic Daniel Radcliffe, protagonistul filmelor din seria „Harry Potter”, se foloseşte de celebritatea pe care a dobândit-o în industria cinematografică pentru a susţine o campanie online demarată cu ocazia sărbătorilor de iarnă cu scopul de a strânge fonduri în favoarea copiilor bolnavi aflaţi în stadii terminale, informează Press Association. Starul de cinema este narator al unui videoclip de două minute realizat de fundaţia de caritate Demelza Hospice Care for Children, care îi ajută pe tinerii diagnosticaţi cu boli în stadii terminale din Kent, East Sussex şi Londra să se bucure de ultimele zile din vieţile lor.

Daniel Radcliffe este de mulţi ani susţinător şi donator pentru Demelza, care asigură îngrijiri speciale şi sprijin emoţional pentru bebeluşii, copiii şi adolescenţii diagnosticaţi cu boli în stadii terminale, dar şi pentru familiile ai căror copii se confruntă cu riscul de a avea vieţi foarte scurte.

Fundaţia britanică este activă 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, oferind asistenţă în spitale şi centre paliative, personalizată în funcţie de nevoile copiilor bolnavi şi ale părinţilor lor, dar şi consiliere psihologică pentru fraţii, surorile, părinţii şi bunicii bolnavilor.

Daniel Radcliffe a participat la acest proiect fără să solicite un onorariu, iar videoclipul va fi promovat şi distribuit pe reţelele de socializare de mai mulţi susţinători de seamă ai fundaţiei Demelza, precum cântăreaţa şi prezentatoarea TV Cheryl Baker, prezentatorul radio-TV Dave Berry, actriţa şi prezentatoarea TV Sally Lindsay şi fosta campioană olimpică la patinaj artistic Jane Torvill.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: