Muzeul Bucovinei anulează mai multe taxe

> Conform unei hotărâri aprobate de deliberativul judeţean, acestea s-au „dovedit a fi ineficiente”

Muzeul Bucovinei renunţă la mai mute taxe pe activităţile desfăşurate şi serviciile oferite în acest an. Aceasta după ce ieri, în şedinţă ordinară, Consiliul Judeţean a aprobat nivelul taxelor de competenţa executivului judeţean pentru anul 2019. Potrivit noi hotărâri adoptate, pe motiv că s-au „dovedit a fi ineficiente”, începând cu 1 ianuarie nu vor mai fi percepute taxe sau tarife pentru accesul la Casa memorială „Simion Florea Marian”; automat suveniruri; desfacere, prin standurile muzeului, a cărţilor provenite de la edituri şi distribuitori; închirierea unor spaţii la Muzeului Satului, cât şi pentru amenajarea de standuri în cadrul expoziţiilor. De asemenea, nu se vor mai pune în vânzare bilete de intrare la Muzeul de Istorie, atât pentru grupuri organizate de adulţi, mai mari de 20 de persoane, dar şi în cazul grupurilor similare de studenţi şi elevi. Acelaşi demers este valabil şi pentru biletele de intrare la Cetatea de Scaun.

Pe de altă parte, în cadrul şedinţei s-a aprobat diminuarea taxei de fotografiere pentru cununii, botezuri şi alte manifestări personale ocazionale de la 200 de lei pe aparat în 2018, la 10 de lei pe aparat începând cu 1 ianuarie 2019. În cele din urmă, Muzeul Bucovinei introduce taxe şi tarife la servicii noi oferite. Este vorba despre biletul unic de vizitare a Muzeului şi Casei „Ciprian Porumbescu”, acesta fiind de 8 lei pentru adulţi şi de 2 lei pentru elevi şi studenţi. Instituită este taxa de participare la activităţi pedagogice şi de educaţie muzeală pentru adulţi, în valoare de 70 de lei de persoană, aceasta urmând a acoperi costul materialelor consumabile şi utilităţilor.

La Centrul Cultural Bucovina, votată a fost majorarea preţurilor biletelor şi abonamentelor pentru vizionarea spectacolelor Festivalului „Bucovina Rock Castle”, de la 30 de lei, respectiv 50 de lei de persoană, la 50 de lei, respectiv la 100 de lei de persoană. Majorarea are scopul acoperirii „în totalitate a cheltuielilor necesare organizării evenimentului”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: