In memoriam

Directorul Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, Teodor Hrimiuc

Domnul Teodor Hrimiuc a fost profesor de fizică în instituţia câmpulungeană din 1970 până în 2012 şi manager timp de 26 ani. În cei 42 de ani de activitate în colegiu, a modelat cu profesionalism şi distincţie destinele a sute de învăţăcei militari din Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”.

Profesorul Teodor Neculai Hrimiuc s-a născut şi a copilărit în Iaşi. Studiile gimnaziale şi liceale le-a desfăşurat la Vatra Dornei, iar cele superioare în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. În anul 1970, devine câmpulungean, fiind repartizat ca magister la Liceul Militar „Ştefan cel Mare” de atunci. Timp de 16 ani s-a găsit ancorat în cadrul procesului de instruire şi educare din liceu, iar în anul 1986 a fost promovat în funcţia de director-adjunct, devenind astfel cel mai longeviv director din istoria colegiului.

„Ziua de luni 19 noiembrie 2018 a adus o veste tristă în comunitatea Câmpulungului din Bucovina: vocea profesorului Teodor Hrimiuc (Tudor pentru apropiaţi) a tăcut, plecând spre stele, lăsând un gol imens în sufletele noastre. Figura sa impunătoare, nobleţea şi aristocraţia gesturilor, ochii vii şi pătrunzători, zâmbetul, umorul, care venea dintr-o inteligenţă ascuţită, vor rămâne încrustate în basorelieful memoriei colective.

Este greu să vorbim la timpul trecut despre colegul nostru pe care l-a învins boala şi a plecat dintre noi nefiresc de brusc. De câteva zile suntem mai altfel, mai săraci fără el.

Era unic în modul de a-şi pune în valoare colegii şi prietenii, de a te face să te simţi important în preajma sa. Nimic nu-l va putea înlocui pe omul Teodor Hrimiuc. Realizările lui ca profesor, soţ şi tată i-au dat o aură binecuvântată. A ştiut să comunice deschis cu generaţiile, aparţinând aceleiaşi familii spirituale, fiind un reper moral pentru a demonstra că în toate împrejurările a fiinţat cu demnitate.

Investit cu o vitalitate fără vârstă, era un inamic al imposturii, bun cunoscător al firii omeneşti. Nu era simplu să pătrunzi în sufletul său, poate de aceea uneori nu era înţeles, dar era un om bun si drept. Ne va lipsi.

Viaţa l-a recompensat cu un mod nobil de a fi în societate şi în taina sufletului său, impresionând prin seriozitatea organizării timpului pus în slujba cadeţilor.

Era atent când îndrepta, prudent când îndruma, binevoitor când întreba, amabil când sfătuia, răbdător când asculta, generos când era solicitat, riguros în toate, exigent în evaluare…

Şi-a iubit elevii ca un părinte, pătrunzând în sufletul lor cu discreţia omului înţelept şi iscusit. Îi fascina cu multitudinea informaţiilor şi a tactului pedagogic, cu glasul, cu vorbele şi cu gesturile sale tipice, cu fineţea umorului.

Prin spiritul său bogat, deschis, autentic, responsabil şi, mai ales, generos, a exercitat asupra lor o puternică influenţă formativă, i-a pregătit pentru viaţă.

Era un adevărat mentor pentru zeci de generaţii cărora le-a îndrumat paşii, atât în calitate de profesor cât şi în calitate de director adjunct al liceului militar. A fost respectat pentru harul, dăruirea şi pasiunea în misiunea sa de cadru didactic.

Dragostea şi bunătatea omului Teodor Hrimiuc ne fac să ridicăm ochii spre cer într-o pioasă rugăciune pentru un suflet ce lasă un gol uriaş. Nouă ne rămâne doar să-i aşternem epitaful recunoştinţei pe lespedea mormântului, care îl va străjui până la învierea cea de obşte, pentru modul său de a fi un om între oameni.” (prof. Făgel Proboteanu)

Dincolo de cuvinte, faptele celui care a fost timp de 42 de ani profesor şi 26 de ani director al Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc constituie mărturia eforturilor cărora multe generaţii de ofiţeri îi datorează respect şi recunoştinţă. Colectivul Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” regretă trecerea la cele veşnice a domnului Hrimiuc Teodor. Amintirea sa va rămâne veşnic în memoria noastră şi suntem convinşi că îngerii vor învăţa din greu fizică. (GEORGIANA LUPU)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI