Glorie şi neuitare pentru eroii României Mari din Vadu Moldovei, pe cheltuiala unei profesoare de 80 de ani

Se tot întâmplă multe anul acesta de dragul, în cinstea şi în memoria celor 100 de ani de Românie Mare şi a românilor care au înfăptuit-o. Când se implică pentru aceasta autorităţile, este firesc; dar când este vorba de efortul unui simplu cetăţean, fără calitate oficială, „vinovat” doar de iubire de ţară şi de istoria ei, este extraordinar.

Extraordinar într-adevăr a fost gestul profesoarei pensionare Virginia Bârleanu, din Vadu Moldovei, care, la 80 de ani, din buzunarul său, a instalat pe troiţa din curtea bisericii o placă comemorativă dedicată eroilor din partea locului căzuţi în timpul Primului Război Mondial. „Glorie veşnică” au bătut în marmură meseriaşii plătiţi de octogenara pensionară bolnavă cronic de dragoste de ţară, deasupra celor 19 nume de ostaşi din satele Cămârzani, Ciumuleşti şi Mesteceni care au murit pentru o Românie Mare.

Dezvelirea plăcii s-a făcut la începutul acestei săptămâni, iar pe doamna profesoară n-o prea vedeţi în fotografii. Stă mereu pitită, când într-un colţ când în altul, niciodată în primul rând din mulţime, rând pe care îl cedează, prea modestă, altora.

Gestul extraordinar al profesoarei Bârleanu, ajutată de o altă pensionară a locului, Maria Huber, a fost onorat de Bogdan Amariei, viceprimarul comunei Vadu Moldovei, de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, filiala Suceava, prin vicepreşedintele Dumitru Davidel, de Şcoala Gimnazială Vadu Moldovei, cu directorul Alina Iacob, întreg corpul profesoral şi mai mulţi elevi de faţă, şi, în mod aparte, de o gardă de onoare la monument, formată din elevi ai Şcolii de Subofiţeri de Jandarmi de la Fălticeni.

Preotul Mircea Martiniuc a oficiat slujba de pomenire a eroilor din trei sate ale comunei Vadu Moldovei, căzuţi pentru România întreagă de 100 de ani.

S-au depus coroane la monument, dar nu s-au rostit discursuri pompoase şi nici n-au sunat trâmbiţe la dezvelirea plăcii comemorative montate pentru neuitare pe cheltuiala unei pensionare de 80 de ani. Gestul ei a fost mai profund şi mai însemnat decât oricare altă dovadă de preţuire pentru eroii patriei.

Dragostea pentru neam, ţară şi strămoşi a acestei venerabile doamne se poate simţi şi dincolo de uşile muzeului Mănăstirii Cămârzani, acolo unde aceasta a creat, aduse de la vechea şcoală din Vadu Moldovei, colecţii etnografice, arheologice, meşteşugăreşti, numismatice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: