Ţara Fagilor

 Zilele trecute, prin osârdia redactorului-şef al revistei „Bucovina literară”, dl Alexandru Ovidiu Vintilă, şi contribuţia substanţială a Consiliului Judeţean Suceava, prin preşedintele Gheorghe Flutur (sincere mulţumiri pentru interesul constant faţă de cultura bucovineană), s-au sărbătorit 80 de ani de la înfiinţarea la Cernăuţi a Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Până a se începe activitatea, sala „Elena Greculesei” de la Biblioteca „I. G. Sbiera” devenise neîncăpătoare, demonstrând o mobilizare exemplară, dar şi un interes remarcabil pentru eveniment. Dacă întâlnirea a fost aureolată de interesante lansări de cărţi şi de o serie de cuvântări de un vibrant patriotism, personal, am simţit o mare dezamăgire, constatând că în nordul Bucovinei (şi nu Bucovina de Nord, cum încearcă unii să acrediteze) există o întreagă ciupercărie de asociaţii şi societăţi româneşti. Fărâmiţarea aceasta a intelectualităţii în atâtea organisme (călcatul pe bombeuri devine cumva un sport naţional?) e de natură să faciliteze apariţia rivalităţilor şi o anumită atitudine a statului ucrainean, care profită de ceva vreme până şi de sângele fraţilor noştri trimişi în zone fierbinţi ale ţării. În orice caz, Ucraina ar trebui să ştie că nu are ce căuta în UE, din moment ce practică o politică de teroare asupra românilor în propriul teritoriu istoric, unit, prin Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, cu România „pentru vecie (…) în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru”.

Legea compensaţiei mi-a oferit şi o reală bucurie. La un moment dat, Ciprian Bojescu mi-a întins o carte de aproape 400 de pagini. Era, de fapt, Almanahul Cultural-Literar (XXVII/2018) scos de Societatea Culturală „Arboroasa” şi intitulat „Ţara Fagilor”, cu precizarea că a fost alcătuit de regretatul Dumitru Covalciuc şi că apare sub auspiciile Fundaţiei Culturale „Vasile Netea” din Târgu-Mureş, al cărei preşedinte e Dumitru Poptămaş. E de menţionat că primul articol e dedicat chiar istoricului V. Netea, autorul mai multor lucrări privitoare la unitatea noastră naţională, cea mai valoroasă fiind O zi din istoria Transilvaniei – 1 Decembrie 1918, cea mai fidelă radiografie a celei mai aşteptate zile din istoria românilor, când şi-au văzut împlinite năzuinţele de veacuri, unirea într-un stat naţional, suveran, unitar şi independent. Pagini consistente (mai bine de un sfert de lucrare) sunt dedicate istoriei netrucate a Bucovinei, cititorul având posibilitatea să afle date în privinţa episcopului Dosoftei Herăscu în conflict cu egumenii mănăstirilor de aici (V. Dumitru), despre perioada premergătoare Unirii, sub coordonarea Consiliului Naţional Român din Bucovina (C-tin Ungureanu), inclusiv despre ţăranii din acest organism (D-tru Covalciuc), amănunte în legătură cu desfăşurarea Congresului General al Bucovinei, preluate din „Glasul Bucovinei” nr. 13 din 28 nov. 1918, ori cum a reuşit primarul din Cernăuţi, Traian Popovici, să salveze, în 1941, de la deportare, 20.000 de evrei (Dragoş Olaru).

Din capitolul Filologie am reţinut argumentele de neconstituţionalitate ale Feliciei Vrânceanu de la universitatea cernăuţeană referitoare la noul val de deznaţionalizare a românilor, ceea ce înseamnă privarea copiilor din comunităţile româneşti de a învăţa în limba maternă. Vrând-nevrând, se insinuează o legitimă întrebare: a învăţat ceva Ucraina din propria istorie?

Aspecte dramatice şi de neuitat din viaţa alor noştri după ultimatumul lui Stalin sunt prezentate cu o impresionantă simplitate sub genericul Golgota neamului românesc, vânzarea de frate fiind la ordinea zilei: „Stribocii” , adică românii noştri locali, care îmbrăcaseră haine de lup, dându-se în slujba bolşevicilor ce ne cotropiră Ţara, după ce au primit de la aceştia arme, dintr-o parte se prefăceau că ne păzesc, iar pe de altă parte – jefuiau şi omorau (…) (Felicia Nichita-Toma). Dramatice şi revoltătoare sunt amintirile negre ale supravieţuitorilor, deportaţi în Siberia ori Kazahstan, condamnaţi la repezeală pentru închipuite delicte, inclusiv pentru „spionaj în favoarea României”. Ca să ajungă la destinaţie, trenul nu se grăbea. Îşi urma drumul încetişor, în ritm greoi, sub o arşiţă nemiloasă, parcă savurând din jalea şi necazul celor din vagoane supraaglomerate, de unde, în pustietăţi, îi scoteau pe cei morţi care, fie că erau îngropaţi acolo în comun, fie că erau lăsaţi ca hrană animalelor… Mijloace de supravieţuire? În nesfârşirea kazahstană vârstnicii şi copiii (neprimind coaja de pâine) umblau kilometri prin stepă în căutarea găurilor de şobolani şi şoareci de câmp (Eudochia Rendiuc), în vreme ce la Cercul Polar îmi făcusem şi fus şi furcă pentru a putea toarce părul femeilor amestecat cu părul câinilor lăţoşi. Scoteam adeseori şi fire din saltelele noastre (Taţiana Vlad-Guga). Sunt aduceri aminte cutremurătoare (Tata a plâns lângă portretul mamei până a murit şi el – Maria Toacă), uneori redate prin pana ascultătorilor, care vorbesc despre un adevărat genocid, repetat şi în interiorul Ţării, când a început să funcţioneze prietenia româno-kaghebistă.

O rază de lumină în cuprinsul almanahului o aduc opt poeţi şi creaţiile lor. Am extras din fiecare pentru cititori câteva versuri: Vasile Tărâţeanu (cocoşul a cântat/ a treia oară/ şi tu, Doamne,/ încă nu te-ai dezis/ de mine, păcătosul), Edmond Neagoe (Din rugul de patimi,/ Asemenea nouă/ Cresc lacrimi de înger,/ Şi sânge şi rouă), Paraschiva Abutnăriţei (La cimitirul vechi din Cernăuţi,/ Plâng crucile, înspre pământ plecate./ Se odihnesc aici românii, mulţi/ Şi ne trimit, din cer, lacrimi sărate), Silvia Caba-Ghivireac (Copilărie dragă/ Mi-apari întruna-n vis/ Frumoasă şi suavă,/ Căci anii nu te-au stins), George L. Nimigeanu (Miroase a înşelătorie/ fiecare cuvânt de dragoste/ strigat în gura mare,/ în pieţele publice/ de papagalii politici!…), Rodica Strugari-Zegrea (Calc cu frică-n pădurea Varniţei -/ Căci şi ierburile – aicea plâng. Fiecare brânduşă fragedă/ E Candela de pe mormânt), Gheorghe Ungureanu (Astăzi sunt incendiu/ Ard împreună în lupta mea/ Până-n măduvă/ Nu strig salvaţi-mă!!!) şi Elena Apetri (Sunt o Evă/ cu şarpele-n mine/ Şi din mărul muşcat şi-aruncat/ Văd izvoare de lacrimi şi sânge,/ Clipe şi veacuri, împânzite-n păcat). Ciprian Bojescu prezintă, cu însufleţire, cartea-document semnată de Constantin Hluşneac şi intitulată Vlăstar de refugiaţi, iar Vasile I. Schipor se apleacă asupra romanului Zodia ciumei, având-o ca autoare pe Mirella Tonenchi.

La rubrica Personalităţi bucovinene, Octavian Voronca scrie despre Aglaia Eminovici Drogli, o pianistă de excepţie şi printre cele mai talentate artiste ale trupei de teatru din Cernăuţi, Veronica Todoşciuc îl omagiază pe Doxachi Hurmuzachi, cu al său cuib de moldovenie, Vladimir Acatrini aduce informaţii preţioase referitoare la Eusebie Mandicevschi, iar Rodica Zegrea ne aminteşte despre patriotismul înflăcărat al lui Modest Grigorcea. În sfârşit, la loc de cinste e aşezat artizanul Unirii Bucovinei cu România – Iancu Flondor, un alt mare patriot, comemorat la „Zorile Bucovinei”.

Ultimele pagini sunt consacrate lui Dumitru Covalciuc, de unde reţin câteva titluri: A plecat la ceruri pe pământ românesc, cu dorul reîntregirii neîmplinit (Felicia Nichita-Toma), Un om, O Personalitate, Un Prieten (Mariana Ploeşteanu), Dumitru Covalciuc, personalitate culturală de excepţie din nordul Bucovinei (Nicolae Şincan).

La final, nu se poate spune decât că Moldova naşte, în continuare, Oameni, că Bucovina face parte din Moldova românească şi că Societatea Culturală „Arboroasa” merită toate felicitările.

IOAN ŢICALO

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: