Trei şoferi chercheliţi, în atenţia poliţiştilor

Trei şoferi chercheliţi, în atenţia poliţiştilor

Trei şoferi chercheliţi au ajuns în atenţia oamenilor legii la finele săptămânii trecute. Doi dintre ei în urma controalelor efectuate în traficul rutier, iar cel de-al treilea după ce a provocat un accident rutier. Unul dintre conducători a fost tras pe dreapta aproape de miezul nopţii de sâmbătă spre duminică de o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti pe DJ 178C, pe raza comuni Frătăuţii Vechi. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 29 de ani, din localitate, care a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o concentraţie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot sâmbătă, aproape de ora 21, şi un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului a oprit pentru control, pe strada Podului din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din judeţul Braşov. Întrucât avea halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze s-au întocmit dosare penale ce vor fi soluţionate procedural. Cel de-al treilea şofer cu mustul în freză a căzut în mâinile unei patrule mixte din cadrul posturilor de poliţie Stulpicani şi Ostra, după ce oamenii legii au identificat într-un şanţ pe DJ 177A, din oraşul Frasin, un autoturism care prezenta avarii în partea din faţă. Conducătorul auto, un localnic în vârstă de 34 de ani, a recunoscut că el a condus autoturismul şi a provocat un accident soldat cu pagube materiale. El avea o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi el s-a ales cu dosar penal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: