Prima intervenţie de iarnă a adus şi un accident rutier pe raza municipiului Suceava

Prima intervenţie din acest sezon rece cu utilajele specifice a adus pe raza municipiului reşedinţă de judeţ şi un accident rutier provocat de şoferul unei sărăriţe scoase pe drumuri pentru a împrăştia material antiderapant.

Evenimentul rutier s-a produs chiar în seara primei ninsori căzute peste municipiul Suceava, în jurul orei 21.10, în timp ce utilajul intervenea pe strada Aurel Vlaicu din cartierul Iţcani. Ajuns într-o intersecţie, şoferul acestuia nu a acordat prioritate, aşa cum ar fi trebuit, unui autoturism la volanul căruia se afla o femeie, autoturism în care se aflau, ca pasageri, ceilalţi membri ai familiei – tatăl şi un copil minor. În urma impactului, toţi cei trei au suferit leziuni, în starea cea mai gravă fiind şoferiţa. Cei trei se întorceau de la gară către domiciliu după ce au preluat-o pe bunica minorului din staţia CFR. De pe urma accidentului, de suferit a avut şi bătrâna care, ulterior, a fost şi ea transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Şoferul utilajului, vinovat de producerea incidentului rutier, nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, spun poliţiştii care s-au ocupat de caz.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: