Câmpulung Moldovenesc

O bucătărie şi dormitorul unei case, mistuite de flăcări din cauza fumatului în pat

La finele săptămânii trecute, militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din municipiul Câmpulung.

Potrivit datelor obţinute de la slt. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, la sosirea echipajelor, focul ardea în interiorul bucătăriei şi al dormitorului, existând pericolul de propagare la întreaga casă formată din parter şi etaj, la anexe şi la alte două locuinţe aflate în imediata apropiere. În ciuda efortului susţinut depus de salvatorii militari, flăcările au transformat în scrum toate bunurile casnice întâlnite în cele două încăperi (obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, tâmplărie din lemn, materiale textile şi altele) pe o suprafaţă de aproximativ 32 mp, degradând tencuieli şi zugrăveli pe aproximativ 80 mp şi duşumeaua din lemn pe 32 mp.

Incendiul a izbucnit din bucătăria imobilului, cauza probabilă fiind fumatul în locuri nepermise.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pompierii au salvat restul locuinţei proprietarului, anexele gospodăreşti şi cele două case de locuit învecinate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: