La Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni

Întâlnire cu lucrările tânărului artist plastic Andrei Pennazio

…Pictează de mic copil! Aflăm că pe la 4 ani a realizat primele desene, iar apoi nu s-a mai oprit din desenat. În prezent, ca elev în clasa a VIII-a, urmează cursurile Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi şi pictează sub îndrumarea prof. dr. Mariea Boz, în cadrul Asociaţiei „Sf. Nicolae cel Milostiv” din Iaşi.

Până în prezent, a avut expoziţii în România, Republica Moldova, Italia, China, urmând să expună în Franţa, Polonia şi Ungaria. Dar, până la acestea, o expoziţie personală Andrei Pennazio este programată a fi vernisată pe 21 noiembrie a.c., de la ora 14, la Fălticeni, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”.

Printre cei care au scris despre lucrările sale se numără prof. Cristina Crăciun, prof. Mariana Zimnischi (Galaţi), criticul de artă Armand Steriadi, artistul plastic Constantin Adamovici. „Andrei Pennazio este exemplu grăitor a ceea ce se întâmplă atunci când raţiunea întâlneşte vigoarea şi pasiunea pentru pictură. O întâlnire fertilă din ambele puncte de vedere, estetic şi cromatic, ceea ce puţini tineri reuşesc într-un răstimp atât de scurt. (…) Andrei Pennaziu e un copil care ştie să surâdă interior” a notat Armand Steriadi, după ce i-a văzut lucrările expuse la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti. (L.D.C.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: