CNAIR susţine că nu are fonduri pentru a plăti modernizarea DN 18 de la Iacobeni spre Maramureş

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a confirmat în raportul pentru luna noiembrie că pentru modernizarea tronsoanelor 3 şi 4 ale drumului naţional DN 18, de la Iacobeni la limita cu judeţul Maramureş, alocările financiare sunt insuficiente, contrazicându-l astfel pe premierul Viorica Dăncilă, care susţinea că vor fi alocate fondurile necesare finalizării lucrărilor.

Astfel, în raportul pentru luna noiembrie privind stadiul proiectelor în derulare, în ceea ce priveşte reabilitarea DN 18, pentru ambele loturi aflate în execuţie pe teritoriul judeţului Suceava se face menţiunea „buget insuficient efectuării plăţilor către antreprenor”.

Potrivit acestui raport, la reabilitarea DN18 lot 3 Şesuri – Cârlibaba de la km 180+850 la km 199+400, proiect realizat prin Banca Europeană de Investiţii, etapa a VI-a, în valoare de 54.29 milioane de lei, realizat de asocierea SC Autotehnorom SRL – SC OPR Asfalt SRL – SC Rutier Conex XXI SRL, unde lucrările au început în data de 14 septembrie 2015 şi ar fi trebuit să se finalizeze în 25 mai a.c., au fost executate 86% din lucrări şi s-au decontat 68, 21% din lucrări.

La celălalt tronson al DN 18, respectiv lot 4 Cârlibaba – Iacobeni, de la km 199+400 la km 220+088, realizat de asocierea SC Autotehnorom SRL – SC OPR Asfalt SRL – SC Procard SRL, cu o valoare de 59.84 milioane de lei, se arată că lucrările au fost executate în proporţie de 49%, dar că s-au făcut deconturi pentru 24,3% din lucrări. La acest tronson lucrările au început în 28 iulie 2016 şi ar fi trebuit să se încheie în 22 august a.c., dar termenul estimat este 2019.

De remarcat este că, faţă de raportul din septembrie, în raportul din octombrie creşte procentul de execuţie al lucrărilor, la lotul 3 de la 82 la 86%, iar la lotul 4 de la 38 la 49%.

Premierul Viorica Dăncilă anunţase la 2 august că la rectificarea bugetară ar fi urmat să fie alocate fonduri suplimentare pentru Ministerul Transporturilor, spre a se asigura finanţarea finalizării lucrărilor de modernizare a drumului naţional DN 18. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: