Evaziune fiscală de peste un milion de lei, din comerţ intracomunitar cu legume-fructe, depistată la o firmă suceveană

> Procurorii suceveni au trimis în judecată administratorul, pe care îl mai acuză că a mutat sediul firmei în Bucureşti pentru a îngreuna verificările

 Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a unei femei, administrator al unei firme, pentru evaziune fiscală în formă agravată.

Potrivit cercetărilor făcute de lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în perioada 2012 – 2014, inculpata a acţionat în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale în cadrul căreia nu avea şi calitatea de acţionar.

Societatea comercială avea ca obiect de activitate principal transportul rutier de mărfuri şi comerţ cu amănuntul prin standuri şi pieţe, iar părţile sociale ale societăţii au fost cesionate în mod succesiv şi repetat, fără ca persoanele implicate în cesiune să se ocupe de activitatea societăţii; sediul social al societăţii a fost schimbat de pe raza judeţului Suceava pe raza municipiului Bucureşti.

Atât cesionarea părţilor sociale, cât şi schimbarea sediului societăţii au avut ca scop îngreunarea sau chiar împiedicarea eventualelor verificări fiscale, susţin anchetatorii.

Astfel, în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale din Bucureşti, în perioada mai 2012 – aprilie 2014, a înregistrat în contabilitate operaţiuni fictive constând în livrări intracomunitare către o societate din Grecia, în valoare totală de 24.4627 lei, (2.160 baxuri banane, 10.411 kg piersici 3.0265 kg nectarine), către o altă societate din Grecia – lemn şi către o societate din Bulgaria – ceapă, în valoare totală de 22.972 lei şi achiziţii de bunuri şi servicii interne de la o societate comercială în valoare de 450.000 lei, de la o a doua societate comercială în valoare de 54.000 lei, de la o a treia societate comercială în valoare totală de 223.200 lei.

Pe de altă parte, se arată în rechizitoriu, administratorul firmei nu a înregistrat în contabilitate achiziţii de mărfuri intracomunitare de la o altă societate comercială din Grecia, în valoare de 22.863 euro, de la o a doua societate comercială din Grecia, în valoare de 5.644 euro, şi de la o societate comercială din Italia, în valoare de 46.276 euro, şi achiziţii interne de la o societate comercială, în valoare de 10.912 lei, de la o a doua societate comercială în valoare 32.400 lei, de la o a treia societate comercială în sumă de 58.537 lei, de la o a patra societate comercială în valoare 58.209 lei, de la o a cincea societate comercială în valoare de 48.862 lei.

Totodată, ea nu a înregistrat în contabilitate achiziţia unei cantităţi de 205.061 kg legume-fructe în valoare de 337.869 lei, determinată din compararea zilnică a vânzărilor însemnate pe bonurile de livrare cu cantităţile şi veniturile înregistrate în evidenţele contabile, a cantităţii de 169.720 kg legume-fructe în valoare de 70.5696 lei livrate de piaţa internă în baza unui număr de 999 facturi de livrare neînregistrate şi a unor venituri realizate neînregistrate în sumă de 2.783.224 lei.

Procurorii arată că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă de 1.134.610 lei, din care impozit pe profit 221.419 lei şi TVA 913.191 lei. De asemenea în sarcina femeii s-a reţinut că, în perioada 2012 –2014, în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale, a cesionat în mod fictiv părţi sociale din societate şi a schimbat sediul social al societăţii de pe raza judeţului Suceava pe raza municipiul Bucureşti pentru împiedicarea efectuării verificărilor financiare.

Dosarul urmează să fie judecat de Tribunalul Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului în instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: