Prinţul Harry a devansat-o pe regină în topul celor mai populari membri ai familiei regale în rândul britanicilor

Ducele de Sussex este cel mai popular membru al Casei Regale britanice, întrunind aprecierile a circa 77% dintre cetăţeni, potrivit unui sondaj preluat luni de Press Association.

Prinţul Harry, care va deveni în curând tată şi cel de-al şaselea în ordinea succesiunii la tron, este urmat de regina Elisabeta a II-a, care ocupă cea de-a doua poziţie, cu 74% dintre aprecierile publicului şi de ducele de Cambridge, care se află pe locul al treilea, cu 73%. Harry este descris de susţinătorii săi drept o persoană demnă de admirat, cu simţul umorului, sinceră şi căreia îi place să se distreze, se precizează în sondajul realizat de YouGov. Viitorul rege, prinţul Charles, care împlineşte 70 de ani săptămâna aceasta, se află pe poziţia a şaptea în clasamentul popularităţii membrilor casei regale. Aproape jumătate dintre persoanele intervievate (48%) au o părere pozitivă despre moştenitorul coroanei britanice. Charles s-a clasat în urma nurorilor şi a tatălui său. Ducesa de Cambridge se află pe locul al patrulea, cu 64% dintre aprecierile publicului, urmată de ducele de Edinburgh, care s-a retras din viaţa publică, cu 56% dintre aprecieri, şi de fosta actriţă americană intrată recent în familia regală, Meghan, care ocupă locul al şaselea, cu 55%. Pe locul al zecelea se află ducesa de Cornwall, 29% dintre britanici având o părere bună despre Camilla, care i-a devansat astfel pe contele şi contesa de Wessex, prinţesele Beatrice şi Eugenie, precum şi pe ducele de York, aflat pe locul al 15-lea, cu un scor de 22%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: