Firmele româneşti pot angaja mai uşor cetăţeni străini

Inspectoratul General pentru Imigrări a anunţat că, de vineri, se pun în aplicare prevederile Legii nr. 247 pentru modificare şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 7 noiembrie 2018.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.194/2002 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014, în sensul asigurării transpunerii Directivei (UE) 2016/801 a Parlamentului European şi a Consiliului privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaţionale şi muncă “au pair”.

Noile modificări legislative privind încadrarea în muncă a cetăţenilor străini pe teritoriul României vizează, în principal, relaxarea condiţiilor în ceea ce priveşte eliberarea avizului de angajare în muncă a străinilor, pentru tipurile de lucrător permanent, stagiar şi transfrontalier, prin simplificarea procedurilor de selecţie parcurse de către angajatori.

O altă modificare vizează reducerea nivelului salariului de la mediu brut pe ţară, la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

 Astfel, străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin două ori câştigul salarial mediu brut.

Cetăţenii străini care sunt numiţi la conducerea unei filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii care are sediul în străinătate, în baza unui contract de mandat ori altui document cu aceeaşi valoare juridică, li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă fără prezentarea unui contract de muncă, dacă fac dovada mijloacelor de întreţinere obţinute din activitatea desfăşurată în această calitate, cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

 De asemenea, străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă în calitate de lucrător “au pair” li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu timp parţial, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că durata timpului de muncă nu depăşeşte 25 de ore pe săptămână. Cuantumul salariului acordat este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, calculat la fracţia de timp lucrată.

Taxele pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă/detaşare au fost reduse la jumătate faţă de valoarea percepută până la data prezentei legi, respectiv de la 200 euro la 100 euro în cazul avizului de angajare pentru lucrător permanent, detaşat, transfrontalier, stagiar şi de la 50 euro la 25 de euro, în cazul în care angajatorul încadrează în muncă un străin titular al dreptului de şedere temporară pentru studii după absolvirea studiilor sau pentru titularul dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei, precum şi în cazul schimbării angajatorului sau a funcţiei, la acelaşi angajator.

 Legea aprobată aduce modificări importante şi OUG 194/2002 privind regimul străinilor din România. Astfel, viza de lungă şedere pentru studii poate fi acordată, la cerere, străinilor care solicită intrarea pe teritoriul României în calitate de student, stagiar, elev sau care participă la un program de schimb de elevi sau proiect educaţional.

În cazul studenţilor, solicitarea trebuie să fie însoţită de următoarele documente: dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educaţiei Naţionale, din care să rezulte că va urma o formă de învăţământ cu frecvenţă la o instituţie de învăţământ superior de stat sau particulară, acreditată ori autorizată provizoriu potrivit legii, dovada achitării taxei de studii pentru cel puţin un an de studii, dovada mijloacelor de întreţinere, în cuantum de cel puţin salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză.

 Pentru străinii care participă la un program de schimb de elevi sau proiect educaţional, este necesar a se face dovada privind asigurarea cazării la o familie selectată de către organizaţia care realizează şi care deţine un spaţiu de locuit, considerat normal pentru o familie din România, sau într-o unitate specială de cazare selecţionată de către organizaţia care realizează activitatea.

Legea stabileşte noi condiţii pentru străinii intraţi în România în baza convenţiilor internaţionale sau a altor acte normative prin care sunt exoneraţi de la obţinerea vizei, care încalcă reglementările în domeniu migraţiei, în principal privind încadrarea în muncă.

În ceea ce priveşte regimul sancţionator acesta se completează prin introducerea unor noi contravenţii pentru cei care împiedică în orice mod lucrătorii Inspectoratului General pentru Imigrări de a exercita, total sau parţial, controale în medii şi locuri frecventate de străini. Valoarea amenzii este cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei.

Noile reglementări sunt de natură a oferi un regim juridic simplificat categoriilor de străini care desfăşoară activităţi lucrative pe teritoriul României şi o gestionare eficientă a fenomenului migraţiei. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: