„Acum statul este deasupra tuturor, iar penalizări sunt doar pentru cei mici”

Vicepreşedintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, responsabil cu domeniul administraţiei centrale în cadrul partidului, a anunţat că primul proiect de lege iniţiat în această calitate se referă la introducerea echităţii în relaţia stat-cetăţean, iar fiecare instituţie de stat va trebui să plătească penalităţi persoanelor afectate dacă nu respectă termenele în relaţia cu cetăţeanul.

 Nechifor a spus că este o lege simplă prin care se prevede ca statul să fie partener egal al cetăţeanului.

El a explicat că dacă un om sau o firmă în relaţia cu statul întârzie, din varii motive, să respecte un termen pe care statul l-a stabilit prin lege sau decizie internă, cetăţeanul plăteşte penalităţi, dar pe de altă parte statul nu are sancţiuni dacă nu respectă termenele.

Vicepreşedintele Pro România a exemplificat cu situaţia eliberării unui certificat de urbanism pentru care termenul este de 30 de zile, dar că acest termen nu se prea respectă pentru că legea nu prevede şi sancţiuni şi există tendinţa de a întârzia emiterea acestui document; în final, cel care pierde, e cetăţeanul, care nu a reuşit astfel să îşi realizeze ceea ce şi-a propus.

„Statul va trebui să-şi respecte termenele, iar când spun stat mă refer la administraţia locală, la instituţii, la administraţia centrală. Dacă nu respectă statul acel termen, prin lege va plăti exact cum plăteşte orice om, penalizare. Penalizarea merge iniţial către instituţie, iar instituţia să se îndrepte apoi spre persoana care a provocat acea întârziere”, a spus Nechifor.

El a arătat că în România este nevoie de predictibilitate şi să se înţeleagă că sunt termene foarte clare, dar că acum legea e insuficient de bine fundamentată pe partea de obligaţii ale statului.

„Statul are foarte multe drepturi, dar are şi obligaţii, la fel ca şi cetăţeanul. Cred că în felul acesta vom putea să disciplinăm zona publică”, a declarat deputatul sucevean.

El a menţionat că în zona privată se pune foarte multă presiune şi se suprareglementează, în timp ce statul rămâne deasupra tuturor, iar regulile par să fie doar pentru cei mici.

„Statul trebuie să fie exact partener cu cetăţeanul”, a conchis Nechifor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: