Un prim pas în identificarea şi sprijinirea copiilor fără CNP

Copiii din România care nu sunt înscrişi în registrele de stare civilă, fără CNP, vor putea să beneficieze gratuit, ca toţi copiii din România, de serviciile medicale şi de accesul la educaţie.

În sprijinul acestora, Parlamentul României a adoptat două proiecte importante pentru copiii care nu sunt înscrişi în registrele de stare civilă, proiecte de lege la care am participat în calitate de coiniţiator şi am susţinut aceste demersuri printr-o declaraţie politică.

Este vorba, în primul rând, despre Proiectul de lege pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru completarea Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului (L427/2018), prin care se asigură gratuit accesul la serviciile de sănătate pentru copiii fără CNP, care a fost adoptat de Senatul României şi înaintat Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare, în calitate de camera decizională.

Al doilea proiect de lege, care a fost adoptat de Camera Deputaţilor, modifică şi completează Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale (PLX 320/2018) şi prevede accesul gratuit la educaţie pentru copiii fără CNP.

În momentul solicitării accesului la educaţie, personalul unităţilor de învăţământ la care s-a solicitat înscrierea trebuie să anunţe, în termen de maxim 3 zile lucrătoare, serviciile de asistenţă socială din circumscripţia respectivă şI, după caz organele de poliţie, în vederea efectuării procedurilor de înscriere a acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii, sau în vederea identificării lor, după caz.

Înscrierea tuturor copiilor de vârstă şcolară în învăţământul obligatoriu este o prioritate pentru România, ţară membră UE. Conform datelor INS din luna ianuarie 2018, numărul copiilor între 0 şi 14 ani este de 3.264.000 de persoane. Desigur, aceste date oficiale nu includ copiii neînregistraţi cărora nu li s-au alocat un cod numeric personal. Cifrele de şcolarizare alocate prin Ordinul Ministerului Educaţiei sunt elaborate în funcţie de numărul copiilor care îndeplinesc anual vârsta de înscriere în învăţământul de stat. Includerea copiilor fără CNP în planificarea şcolară anuală devine imposibilă în lipsa implicării autorităţilor publice locale în identificarea acestor copii.

Anual, în România, sunt abandonaţi în maternităţi sau spitale de pediatrie copii care nu au identitate. Conform datelor unui studiu efectuat de către UNICEF, aproximativ 60% din nou-născuţii abandonaţi în maternitate nu aveau identitate. Există, de asemenea, un procent de 10% dintre minorii aflaţi în centrele de plasament care nu au un certificat de naştere.

În prezent, conform statisticilor, în România sunt peste 7.300 de persoane care nu au CNP, cei mai mulţi sunt copii cu vârsta cuprinsă între 30 de zile şi un an, care nu au acces la educaţie şi serviciile medicale. Neidentificarea copiilor şi creşterea acestora în comunităţi aflate fără acte de identitate duce la creşterea nivelului de sărăcie, la analfabetism, expunerea la abuz, violenţă, trafic de persoane.

Cei mai afectaţi de aceste inechităţi sunt copiii care fac parte din anumite grupuri etnice, provin din zone rurale sau greu accesibile, din familii sărace şi fără educaţie sau lipsite, la rândul lor, de documente de identitate.

Prin adoptarea de Parlament a celor două proiecte legislative se face un prim pas în identificarea şi sprijinirea copiilor fără CNP, astfel ca în România, ţară membră a Uniunii Europene, să nu mai existe persoane fără acte de identitate.

De asemenea, prin cele două proiecte de lege, la care am contribuit în calitate de coiniţiator, se asigură accesul gratuit la serviciile de sănătate şi educaţie, iar copiii fără cod numeric personal pot fi identificaţi şi înscrişi mai uşor în registrele de stare civilă.

Ca deputat în Parlamentul României, dar şi ca medic pediatru, cred că este de datoria mea să vin în sprijinul tuturor cetăţenilor, dar mai ales a copiilor acolo unde legislaţia trebuie îmbunătăţită.

Dr. MARICELA COBUZ,

Deputat PSD de Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: