Rolul familiei şi al specialiştilor în lupta cu diabetul

Fără a da simptome specifice pentru o lungă perioadă de timp, diabetul poate fi diagnosticat relativ târziu. Chiar dacă există unele semne că lucrurile nu sunt în ordine, persoana afectată şi familia nu realizează imediat ce poate fi. Ulterior, diagnosticarea unui membru al familiei cu diabet este percepută ca o catastrofă. În acelaşi timp, pentru medici şi specialişti în diabet, preluarea noilor cazuri reprezintă o rutină. Pentru a face faţă acestui conflict, atât pacientul, cât şi familia au nevoie de sprijin.

Diabetul este o boală cronică invalidantă, care dezvoltă numeroase complicaţii dacă nu este corect îngrijită. Boala poate să apară la orice vârstă: copiii, adulţi tineri, persoane peste 40 ani, viitoare mame cu diabet gestaţional. Aceste diferenţe au şi un impact diferit asupra modului în care cei afectaţi îşi continuă viaţa. Pentru cei mai mulţi, respectarea unei diete corecte, testarea glicemiilor, luarea la timp a medicamentelor şi injectarea dozei corecte de insulină devin parte a rutinei zilnice.

„Specialiştii în diabet sunt cei care stabilesc nu doar tratamentul, ei vă ajuta şi cu sfaturi în privinţa adoptării unui mod de viaţă care să permită ţinerea sub control a bolii. Persoana cu diabet zaharat tip 2 odată diagnosticată intră într-un program riguros de urmărire decis de medicul diabetolog. Educaţia terapeutică susţinută de educatorul în diabet cu informaţiile referitoare la dietă, importanţa efortului fizic, monitorizarea glicemică, informarea şi educarea folosirii aparatelor de monitorizare glicemică cât şi a dispozitivelor de injectare a terapiei este esenţială. Totodată, toate informaţiile primite de la medicul diabetolog referitoare la investigaţiile suplimentare, bilanţ biologic, control cardiologic, neurologic, oftalmologic, un examen minuţios al piciorului, intră în primul examen al unui pacient nou diagnosticat cu diabet zaharat” susţine dr. Gabriela Ileana Creţeanu, Şeful Secţiei de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

Pe de altă parte, familia şi prietenii au un rol important în stabilirea şi menţinerea de-a lungul timpului a unui mod de viaţă adecvat. De la stabilirea unui meniu sănătos comun, care să nu excludă persoana cu diabet de la masă, până la stabilirea de activităţi fizice pe care le pot face împreună, există numeroase modalităţi în care puteţi fi alături de cei dragi.

Pentru toţi cei interesaţi, specialiştii diabetologi din cadrul Centrului Judeţean de Diabet al Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, alături de Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România, organizează luni, 12 noiembrie a.c., în holul spitalului, o campanie de testare gratuită a glicemiei, alături de evaluarea riscurilor şi sfaturi specializate privind nutriţia sănătoasă sau gestionarea corectă a diabetului. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: