Cornel Angelescu – concertul de seară

Se aude muzică. Încet, atât de încet încât să întorci curios capul. Câteva trepte care coboară spre un perete de sticlă prin care se distinge forfota specifică unui local. Din capul scărilor mă izbeşte imaginea unor cărţi stivuite ca într-o vitrină de anticariat. „Drăguţ, dar pare ireal. Ştiam că nu se mai citeşte!” Îmi continui observaţia… pe trepte, în stânga şi în dreapta sunt tineri care vorbesc. Da, socializează fără telefoane. Curiozitatea mea a atins culmi necontrolabile. Deschid uşa… „Bună seara!” Un zâmbet. Două zâmbete. Deja e prea mult. Unde am ajuns? Undeva în faţă e o bucătărie luminată în care muncesc de zor doi tineri cu aspect plăcut: pălăriuţă, barbă, tricouri asortate la sacouri casual. Din dreapta, o voce guturală: „Băi, care mi-aţi tăiat sunetul?” Disting doi ochi jucăuşi sub şuviţe de păr alb. Găsesc un Cornel Angelescu la fel de vesel precum îl ştiu. Un Cornel mai alb, peste care a trecut timpul fără să îi fure sclipirea din priviri. Are omul ăsta o voce! Ne îmbrăţişăm şi îmi caut loc la una dintre mese. Localul se umple. Atmosfera faină. Cornel ne mângâie timpanele cu glasul său. Cei din sală cântăm cu el. Încet, încet ritmurile ne ridică de la mese. Se dansează, se râde, se ascultă muzică bună. Cornel ţine să ne facă şi o surpriză aducând o domnişoară de 13 ani cu o voce de vis. Şi cât de plăcut este să priveşti şi să asculţi un copil care, pe lângă harul primit de la Divinitate, îţi arată că încearcă să îşi asundă timiditatea sub un oarecare „tupeu de bun-simţ”. Da, zâmbeşti, pentru că simţi că mai avem o şansă ca popor, că poate mai sunt tineri de valoare care nu vor lua calea străinătăţii. Eh, astea fiind spuse, mă bucur că am avut curiozitatea să intru la Container Street Food pentru că a fost o seară perfectă. Am să revin pentru zâmbete, pentru atmosferă şi pentru mâncarea delicioasă. Dacă vă este dor să vă lingeţi degetele, încercaţi să faceţi cunoştinţă cu localul, dar nu veţi avea şerveţele suficiente să vă ştergeţi buna dispoziţie din inimă. O zi cum vă vrea sufletul să aveţi!

HERMINA CRISTINA MELINTE

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: