Vasile Rîmbu:

Spitalul Judeţean vrea să certifice o unitate de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici

> Aceasta ar fi a patra unitate de top din ţară în tratamentul pacienţilor cardiaci critici

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, ec. Vasile Rîmbu, a declarat joi, după inaugurarea modernizării şi extinderii Secţiei de Cardiologie, că îşi propune iniţierea procedurii de certificare a unei unităţi de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC) cu scopul salvării de vieţi omeneşti.

El a explicat că în structura actuală a Secţiei de Cardiologie funcţionează un compartiment de terapie intensivă coronarieni, iar, în condiţiile extinderii şi dotării cu echipamente performante a acestei secţii, propune certificarea de către Ministerul Sănătăţii a USTACC.

Rîmbu a menţionat că această unitate va funcţiona unitar în cadrul Secţiei de Cardiologie şi va fi echivalată drept unitate de terapie intensivă de categoria a doua.

Potrivit managerului, USTACC va funcţiona cu 15 paturi, activitatea sa va fi coordonată de un medic primar cardiolog care, împreună cu alţi trei medici primari din Secţia de Cardiologie, cu pregătire corespunzătoare, atât teoretică, dar şi practică în resuscitarea cardiorespiratorie, vor îngriji pacienţii cardiaci. În această unitate personalul mediu şi auxiliar va fi coordonat de o asistentă cu pregătire suplimentară, respectiv atestarea pentru resuscitarea respiratorie şi cerebrală şi electrocardiografie generală, a menţionat managerul SJU, subliniind că în această secţie sunt angajate şase asistente cu pregătire corespunzătoare.

Vasile Rîmbu a mai spus că dotarea cu echipamente şi aparatură medicală a USTACC corespunde standardelor din legislaţie existând un monitor conectat cu o staţie de monitorizare centrală, seringi automate, aparat EKG mobil cu 12 canale, electrocardiograf transtoracic mobil, acces la aparatul mobil de radiologie, la coagulometru, la aparatul de măsurare a gazelor sangvine, echilibru acido-bazic, electroliţi, hemoglobină, glicemie, lactat, glucometru, cărucior de resuscitare, sistem de sterilizare a sondei transesofagiene, holtere EKG şi tensiune arterială.

„Cu dotarea a încă două defibrilatoare cu pacemaker extern şi stimulatoare cardiace temporare, USTACC din Secţia de Cardiologie va putea fi certificată de Ministerul Sănătăţii. Astfel, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava va activa ca o unitate de top în tratamentul pacienţilor cardiaci critici” a declarat Vasile Rîmbu.

El a menţionat că în ţară mai funcţionează astfel de unităţi la Spitalul de Urgenţe Floreasca, Institutul Clinic Fundeni şi la Spitalul Clinic de Urgenţe Tg. Mureş, potrivit informaţiilor de la nivelul anului 2017. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: