Flash

Nu ştiu ce să mai scriu, credeţi-mă. Vin nenorocirile una după alta. După cutremurul de acum câteva zile care a fost simţit doar de simpli oameni nu şi de nesimțiţi aflu cu disimulată uimire că un senator a fost amendat. Este vorba de marele Bădălău din gaşca lui Livache că care a fost jefuitără. Aia-i una dar alta-i alta. I-au luat bijuterii şi bani dar şi o armă cu gloanţe letale pe care o ţinea la „neglije” în birou. Cică i s-a suspendat permisul pentru 5 ani şi a fost amendat cu 10% din salariul pentru o lună de zile. Cu restul îndemnizaţiilor se descurcă el. Şi ca să ne uităm şi-n ograda noastră mai e o chestie faină. După ce Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat, în 2016 şi în 2017, patru concursuri pentru ocuparea funcţiei de director executiv al DSP Suceava, la care fie nu s-a înscris nimeni, fie cei înscrişi nu au promovat examenul, singura persoană care şi-a asumat răspunderea interimatului în această funcţie, Cătălina Zorescu, a demisionat. Bineînţeles că toată lumea o să se întrebe de ce aşa de târziu. Eu am nişte bănuieli dar n-am dovezi. Fiindcă vrăjeala cu salariul mi se pare cam exagerată. Citez de pe la prieteni: „Principalul motiv este că salariul, de aproape 7.000 de lei net, este mult mai mic decât al medicilor din instituţie, indiferent dacă aceştia sunt funcţionari publici sau personal contractual. Un medic primar din cadrul DSP are un salariu net mai mult decât dublu faţă de directorul executiv”. Mie mi s-a făcut rău doar când am citit suma cu care este plătit directorul şi m-a luat cu fiori când ăştia se plâng că medicii din instituţie câştigă mai mult. (COSMIN LEAHU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: