„Karlik” de Pavel Păduraru

Cărţile bune pentru a fi citite, recitite, recomandate şi altor generaţii din secole diferite, nu sunt scrise de oricine. Ele nici nu sunt destinate diletanţilor sau tuturor cititorilor, cu atât mai mult că pe zi ce trece numărul acestora este în scădere. Nu cred că Dostoievski, de exemplu, a rămas un autor canonic, că a avut ambiţia celebrităţii sau poate şi-a închipuit că va fi în programa şcolii secolului al XXI-lea. Scopul talentelor literare este, după cum spune Gabriel Liiceanu, să scrie o carte ideală care „ne-ar scuti (sau vindeca) de rătăciri, fanatisme şi prostie” ale lumii de astăzi. Romanul lui Pavel Păduraru, „Karlik” apărut la Editura „Pontica” în 2006 şi care a luat premiul Euridice ne poate salva de multe rele sufleteşti, dacă-i citeşti conţinutul şi revii la el ca să-i însuşeşti sensul.

Ad litteram, Karlik este „nepreţuitul personaj cu păr negru, bluză roşie şi ginşi bleu” din romanul omonim de Pavel Păduraru. Fiecare din noi, atunci când se adânceşte în groapa în care trăieşte şi care devine tot mai prăpăstioasă, cu numele RM, în particular (deşi, în general, groapa în care se adânceşte lumea de azi este imensă) caută o mână de care să se prindă. Să zicem că pentru autor această mânuţă, ca o adevărată minune, a fost cea a lui Karlik. Trăind într-o ţară care a ieşit din normalitate şi în care intelectualul nu mai este vertebrat, te agăţi de o minune, „însă minunile, scrie Pavel Păduraru, se pot întâmpla doar atunci când nu mai putem întoarce nimic, când conştientizăm faptul că noi înşine am stopat înfăptuirea lor. Atunci totul se transformă într-o minune-gogoaşă, într-o minune uriaşă, care ne bate ritmic peste cap, ca un buzdugan, şi noi emanăm raze orbitoare de sânge. Minunile se pot întâmpla atunci când regretul tău are însemnătatea unei vieţi de ţânţar. Atunci când nu se mai poate întâmpla absolut nimic” .

Ochiul şi simţul revoltat al autorului că „oamenii sunt saci cu excremente, că îţi arată prietenie atâta timp cât existenţa ta îi atinge personal” , sunt două instrumente chirurgicale cu care naratorul-medic caută nodulul, se pare că e de formaţiune malignă, care bântuie societatea în care trăim. Oare nu cumva sfatul specialistului este neglijat atunci când spune că „oamenii au dispărut de pe pământ şi în locul lor a apărut o nouă specie de animale, din care fac parte cele mai jalnice, ticăloase şi egoiste vietăţi? Iată de ce lumea noastră, oricât ar fi ea de modernă şi de pacifistă este o lume întoarsă cu c *l în sus. Ateii şi păgânii sunt nişte copii alintaţi care-şi permit să facă orice porcărie, tratându-şi părinţii ca pe nişte păpuşi vechi. Dar mai devreme sau mai târziu, ei vor fi traşi la răspundere pentru tâmpeniile lor” . Lumea asta întoarsă pe dos recunoaşte că e aşa şi Kelly Basca, omul pervers, soţ şi tată criminal, care spune că „numai oamenii slabi şi fricoşi omoară gândacii, fiindcă astfel se răzbună psihologic pe propria-le neputinţă de a lovi” .

Conectat la dimensiunea parabolei stilistice, dacă facem abstracţie de exprimarea argotică a unor personaje, romanul are un conţinut profetic. Este poate şi fondul genetic al autorului de a pătrunde lucrurile spiritual. Trebuie să-i descifrezi substratul lexical: „Să fii perfect, – ca să poţi zbura” , ar fi ultima poruncă din decalogul reprodus de Cadavrabora. Asta se vede şi în capitolul „Poarta” , de vorbă cu Karlik, acea fiinţă frumoasă, aşteptată de multă vreme, sau dorită ca s-o ţină mereu în braţe. Iar mentorul, de dragul unui suflet curat, se depăşeşte în confesiunile sale spirituale: „Eu nu-l văd pe Dumnezeu sus – peste dimensiunea cosmosului, iar pe Lucifer – sub straturile de pământ. Eu îi întâlnesc pe ambii oriunde, ei sunt foarte aproape de mine şi aş putea comunica cu ei, dacă aş cădea în una dintre extreme. Dacă zbor acum, ştiu că n-am să nimeresc în paradis, după cum sunt convins că groapa pe care o sap de atâta vreme nu mă va duce spre infern. Raiul şi iadul sunt printre noi, sunt în preajma noastră, iar noi suntem nişte debili miopi care nu vedem nimic. Acum trebuie să ne alegem calea pe care vom merge în veşnicie şi nu diseară, nu mâine dimineaţă, nici poimâine sau la bătrâneţe. După moarte vom cunoaşte totul, însă va fi prea târziu ca să mai zburăm. Înţelepciunea se află în morminte. Acum nu mai văd decât cercul din faţa mea, în care-l păstrez pe Karlik” .

Romanul e încărcat de parabole, de sensuri, iar dacă le descifrezi, îl câştigi pe Karlik, cel căruia „ochii îi miros a pădure, faţa îi miroase a apă, gura lui miroase a pâine, părul îi miroase a toamnă, mâinile lui au iz de floare, iar picioarele îi miros a iarbă” . E o fiinţă angelică care mai crede că viaţa e frumoasă.

Mă întorc la doctorul-narator, care-i spune, nimănui alteia, decât mamei sale, că îl iubeşte pe Karlik. Chiar şi în aceste vremuri, deconectate de la iubirea adevărată, originară, Pavel Păduraru ne îndreaptă spre sursa divină care spune aşa: „De aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel). Nu ştiu, nu pot să-mi dau seama câtă sfinţenie ar putea fi între cele două nume care coincid sonor. (Ştiu, chiar am convingerea că autorului-narator, ca unui doctor fără de arginţi, nu i-ar plăcea comparaţia, riscul e pe seama cititorului, adică a mea, care nu am blocaje de a mai gândi curat). Însă între aceste două veacuri prea îndepărtate de trăire şi gândire curate, rămâne dragostea care nu moare, nu minte, nu se trufeşte, toate le rabdă. E minunat, mamă, să trăieşti asemenea clipe, scrie autorul „când iubeşti cu adevărat, te anihilezi pe tine, ca unitate umană. Şi chiar dacă pierzi obiectul dragostei tale, rămâi mulţumit de faptul că ai avut cândva ocazia de a crea fiinţei pe care o iubeşti măcar câteva momente de bucurie, de a-i face măcar câteva surprize frumoase, de a o vedea zâmbind şi de a şti că acest zâmbet se datora faptului că exişti şi tu pe pământ” .

  SILVIA STRĂTILĂ

 Chişinău

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: