Transport ilegal de lemn depistat de poliţişti la Sadova

Un transport ilegal de lemn a fost depistat miercuri după-amiază, pe DN 17A, din comuna Sadova, de un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit IPJ Suceava, echipajul a oprit pentru control un autocamion încărcat cu material lemnos, condus de un bărbat din comuna Fundu Moldovei, însoţit fiind de administratorul unei societăţii comerciale, un bărbat de 36 de ani, din comuna Fundu Moldovei.

„Întrucât existau suspiciuni cu privire la transportul repetitiv, cu acelaşi aviz de însoţire, a materialului lemnos, poliţiştii au solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că acesta transporta cantitatea de 16,04 mc lemn rotund de esenţă răşinoase şi nu 15,66 mc conform documentelor” a precizat IPJ Suceava.

Poliţia Suceava a precizat că, având în vedere caracterul de repetabilitate al transportului de material lemnos, societatea comercială care a efectuat transportul a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de circa 5.000 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Pojorâta. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: