Lupte greco-romane

Performanţe de excepţie, în Turcia, pentru sucevenii Adrian Agache şi Teodor Chira

Cei mai valoroşi luptători, la momentul actual, de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, Adrian Agache şi Teodor Chira, se află în pregătire cu lotul naţional de tineret şi seniori pentru Campionatul Mondial de Lupte Greco-Romane pentru tineret, ce va avea loc în perioada 12-18 noiembrie, la Bucureşti. Cei doi sportivi, foşti elevi ai Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pregătiţi de antrenorii Valerică Gherasim şi Andrei Bolohan, au participat zilele trecute la un puternic turneu de pregătire pentru juniori, în Turcia, unde au câştigat medaliile de argint.

Component al lotului naţional de seniori, deşi este încă junior, Adrian Agache a câştigat patru meciuri în faţa a trei luptători turci, unul cu un coleg de lot, iar în finala categoriei 72 de kilograme a fost foarte aproape de aur. Suceveanul a terminat finala la egalitate cu adversarul din Ucraina, 2–2, dar acesta din urmă a punctat ultimul. Acest turneu a avut şi caracter de selecţie pentru Campionatul Mondial de Tineret, acolo unde vor lupta ambii suceveni.

Celălalt sucevean, Teodor Chira, component al lotului naţional de tineret şi aflat abia în primul an de juniori I, a avut şi el un parcurs foarte bun la categoria 97 de kilograme, acolo unde a trecut de patru adversari, iar în finală a pierdut cu 2–4 în faţa unui luptător din Ucraina, medaliat la Campionatul European de juniori.

„Din ce-am vorbit cu antrenorii de la lot, Adrian Agache trebuia să câştige finala, deoarece la 2–2 adversarul său trebuia penalizat pentru pasiv. A avut un parcurs bun şi a impresionat asistenţa prin procedee spectaculoase şi şi-a câştigat un loc în lotul pentru mondialele de tineret, chiar dacă şi la anul este junior. Teodor Chira a avut o evoluţie bună, dar a venit după o perioadă de pauză, după o accidentare, şi n-a ajuns încă la 100% din capacitatea sa. Sunt doi sportivi foarte tineri, de perspectivă, ce au confirmat deja la nivel naţional la categorii de vârstă mai mari şi cu siguranţă vor avea performanţe în continuare şi la nivel internaţional. Acum doi ani, la Memorialul «Constantin Tăpârjan» de la Suceava, cei doi au fost remarcaţi de vicecampionul olimpic sucevean Ilie Matei şi se pare că ochiul său experimentat nu a dat greş. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local pentru sprijinul pe care ni-l acordă în activitatea noastră” ne-a spus antrenorul Valerică Gherasim.

În perioada 12-18 noiembrie, sucevenii Adrian Agache şi Teodor Chira vor debuta la Campionatul Mondial de Lupte Greco-Romane pentru tineret, ce va avea loc la Bucureşti, competiţie la care vor lupta şi alţi doi sportivi formaţi la CSM Suceava, Teodor Horătău şi Constantin Huţuleac.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: