Chestiunea Fischer (IV)

Suferinţele Bucovinei sub gen. austriac Fischer

Preotul Simion Voloşciuc, paroh la Văslăuţi, a fost arestat din ordinul d-lui Fischer, la 4 august 1914. Adus în faţa sa, interogat chiar de dl general – o cinste de care nu fiecare arestat putea să se învredniciească. Părintele Voloşciuc a trebuit să depună la mâna d-lui general un ceas cu lanţ de aur în valoare de 6.000 coroane – pe atunci – şi toţi banii în sumă de 700 coroane, pe care îi avea asupra sa. După chinuri şi batjocuri de tot felul, bietul om a ajuns la 2 septembrie 1914, la Thalerhof, unde a fost internat. La 14 octombrie 1914, deci după o lună şi 12 zile, a murit însă de mizerie. Toată averea distrusă şi prădată e evaluată de familia rămasă la 150.000 coroane.

Preotul Cornel Tomovici, paroh în Zoiniace, judeţul Zastavna, a fost arestat din ordinul d-lui Fischer la 20 mai 1916. Deţinut în arest preventiv timp de un an de zile, prigonit, maltratat şi lipsit de tot ce e necesar pentru existenţă, preotul Tomovici a înnebunit. Astăzi încă acest nenorocit se găseşte în casa de alienaţi din Graz. În urma sa au rămas soţia cu patru copii. Daunele sunt evaluate la 150.000 coroane.

Preotul George Lanivschi, din comuna Moldova Suliţei, denunţat de cârciumarul din sat Eisig Iwanier, a fost arestat pe la mijlocul lunei august 1914 de către jandarmii Thomas Grossar şi Beer pentru simple bănuieli. Suferinţele îndurate de acest bun şi cinstit preot român au fost grozave. Iată un capitol din epopeea suferinţelor preotului Lanivschi. Citesc textul după relaţia sfinţiei sale:

„După câteva zile petrecute în temniţele din Cernăuţi, Rădăuţi şi Suceava, jandarmii d-lui Fischer m-au pus în lanţuri, legat cot la cot cu un ţigan cu numele Toader Băcilă din comuna Bădeuţi. Ferecat în lanţuri, alături de nenorocitul ţigan desculţ şi zdrenţăros, am fost târât pe străzile oraşului Suceava, ziua mare, până la gara Iţcani, unde o imensă mulţime de jidovi şi străini s-au năpustit asupra mea cu batjocuri, maltratări şi bătăi, ba chiar un grănicer, un finanţ austriac scosese baioneta ca să mă străpungă. În această învălmăşeală nimic nu auzeam din partea jidovilor decât vorbe injurioase şi apostrofări ca acestea: Fiii noştri luptă pentru împărat, iar voi, popilor, trădaţi patria. Timp de câteva ore am fost condamnat să ascult nemaiauzite sudalme şi nimeni nu s-a găsit să mă ia în scut. Singura mea nădejde era că poate vreun român din regat, din Burdujeni, văzând cele ce se petrec, va da de veste la Bucureşti arătând ce trebuie să sufere românii din Bucovina. Dar până la intervenţia Bucureştilor, jandarmii d-lui Fischer şi străinii de aici ne luau zilele…

La gara din Hatna, batjocura s-a mărit. Aici a fost adus aşişderea în lanţuri un alt preot bucovinean, parohul Lagadin din Berhomert, împreună cu cântăreţul bisericesc din acea comună, amândoi bănuiţi de rusofilism. Deci, mărindu-se ceata „trădătorilor”, s-a mărit şi ceata prigonitorilor noştri. Pe drum spre Dorna am fost închişi într-un compartiment întunecat şi, tot ferecaţi în lanţuri, eram loviţi, scuipaţi şi insultaţi atât de personalul trenului cât şi de lumea pe care conductorii o aduceau în compartimentul nostru ca să-şi bată joc de noi.

La toate gările unde ajungeam, lume enorm de multă, adunată anume, aştepta ca să întâmpine pe „trădători” cu insulte şi huiduieli. După multe şi negrăite chinuri, am ajuns la Dorna la ceasul 1 după miez de noapte. Lumea, înştiinţată de sosirea noastră, ne aştepta şi ne-a întâmpinat cu fluierături, huiduieli şi lovituri. La Dorna am fost băgaţi în temniţă, eu legat cu ţiganul Băcilă. Şi, culcându-ne pe piatra goală, nici nu puteam să-mi fac cruce şi nici să-mi pun pumnii sub cap, fiindu-mi mâna dreaptă legată. Ţiganul Băcilă îşi făcea cruce zicând: „Poate eu tot voiu fi vinovat cu ceva, dar preotul acesta de bună seamă suferă nevinovat…”

…A doua zi toată jidovimea şi toţi străinii, adunaţi din toată Bucovina în Dorna, de frica ruşilor, ne aşteptau chiar de la uşa temniţei în care noi zăceam nevinovaţi. Înnegrind toată strada se înşirau în şir nesfârşit şi chiar cordon de paznici pentru menţinerea ordinei, ca la vreo procesiune festivă, se făcuse. Când am fost scoşi din temniţă, s-au năpustit jidovii asupra mea, bătându-mă cu pumnii, scuipându-mă şi aruncând cu pietre. Pălăria şi hainele îmi erau albe de scuipat ca de zăpadă proaspătă. Chiar de pe acoperişurile caselor aruncau cu pietre în noi. Martori ai acestor grozave suferinţi sunt între alţii preotul Lăpuşneanu şi profesorul Vasile Liţu, actualmente deputat în parlamentul român.”

Aceasta este o parte numai din relaţiunea pe care mi-a dat-o părintele Lanivschi şi am citat-o textual după manuscrisul d-sale.

Întrerup aici şirul expunerilor aparţinătoare acestui capitol, căci numărul cazurilor este infinit de mare şi trec la capitolul şi mai interesant al execuţiilor sumare pe cari generalul Fischer le-a ordonat şi săvârşit în cuprinsul Bucovinei prin subalternii săi. Iată câteva din ele:

Ţăranul Vasile Ţehanciuc din comuna Dubăuţi, căsătorit, având 4 copii, a fost executat de către jandarmul plutonier Victor Bogosievici în ziua de 25 octombrie 1914, ora 3 şi 43 minute, după amiază. Ordinul de execuţie a fost dat de dl Fischer prin locotenentul de jandarmi Spreitzenhofer, în urmă avansat maior. Fapta pentru care acest ţăran a fost executat e că a refuzat să dea căruţa sa pentru ajutorarea familiilor celor mobilizaţi şi că declarase că, odată ce ruşii ocupă Bucovina, el nu mai recunoaşte ordinele altei stăpâniri. Dar acest fapt ce se imputa lui Ţehanciuc n-a fost stabilit prin martori. Execuţiunea s-a săvârşit brevi manu şi numai în urma unei foarte sumare anchete asupra căreia lipsesc orice acte.

În comuna Cuciur Mare a fost executat, în ziua de 31 octombrie 1914, Constantin al lui Casian Storoşciuc, băiat de 15 ani, născut la 27 mai 1899. Execuţiunea a săvârşit-o jandarmul plutonier Johan Drescher, asistat de câţiva soldaţi şi jandarmi de sub ordinele sale. Pretinsa faptă criminală ce se punea în sarcina acestui băiat era că el a trădat ruşilor poziţii ale armatei austro-ungare, fapt pe care jandarmul Drescher îl conchidea din mărturia stoarsă prin terorizări şi cumplite violenţe de la doi martori minori şi anume băiatul Pentelei al lui Ion Ciornohoz, de 11 ani, şi Vasile a lui Ion Ciornohuz, de 13 ani. Aceşti martori, bătuţi şi ameninţaţi de jandarmul Drescher, au depus că ar fi văzut la Constantin Storoşciuc trei ruble şi că Storoşciuc le-ar fi comunicat lor că d-acuma el va câştiga mulţi bani. Atâta a fost suficient ca în contra oricărei dispoziţii legale minorul Constantin Storoşciuc să fie spânzurat. Ancheta ordonată mai târziu, în anul 1917, în urma unei interpelaţiuni în Parlamentul din Viena a deputatului ucrainean Semaca, a dovedit complecta nevinovăţie a băiatului omorât de jandarmul Drescher şi toţi martorii ascultaţi în această anchetă, ca mama celui executat, Saveta Storoşciuc, femeia Maria Chideşciuc şi martorii Ion şi Pentelei Ciornohoz, au arătat că numai de groaza maltratărilor neomenoase ale jandarmului Drescher şi de frică să nu fie spânzuraţi şi ei au făcut depoziţiile după indicaţia şi dorinţa lui Drescher.

Ilie Lupaşcu, agricultor din Voloca, de 28 de ani, căsătorit şi având 3 copii, a fost executat la 7 septembrie 1914, în comuna Voloca, de către sublocotenentul Domanschi. Nimic şi nimeni nu dovedesc însă vinovăţia omului. Toţi martorii ascultaţi, după ce execuţiunea se săvârşise, declară că au auzit vorbindu-se despre cel condamnat cutare şi cutare lucru. Pe baza unor simple şi foarte vagi prezumţiuni omul a fost spânzurat.

Dl Şt. C. Ioan: Pe Fischer nu l-a executat nimeni până acum?

Dl Aurel Morariu: Încă nu.

Dl Şt. C. Ioan: Prea multă îngăduinţă.

Dl Aurel Morariu: Iată, d-lor deputaţi, ce-mi scrie văduva Fevronia a lui Ilie Lupaşcu: „În ziua de 7 septembrie 1914, au trecut câţiva soldaţi austriaci prin comuna Voloca şi au întrebat dacă nu sunt ruşi prin comuna noastră. Iar oamenii din sat au răspuns oarecum în glumă că nu-s, da’ s-a dus Ilie Lupaşcu să-i aducă. La vorba aceasta dl locotenent a poruncit să-l caute pe bărbatul meu şi să-l aducă la judecată la casa pădurarului. Bărbatul meu nici nu era lipsit de acasă pentru că el avea frică de ruşi, şi, cum se afla lângă casă sub nuc, iată că sosiră oamenii din sat şi soldaţii şi fără oareşcare vinovăţie îl legară cu mâinile îndărăt şi, ducându-l prin sat, îl ucideau cu drugi, iar ajunşi în pădure, nevinovat şi fără judecată, jandarmii l-au spânzurat şi m-au nenorocit pe mine cu trei copii orfani de tată.”

Florea a lui Grigorie Olăraş şi Paraschiva Florea Olăraş, agricultori din Ropcea, judeţul Storojineţ, au fost executaţi de jandarmii d-lui Fischer în ziua de 16 septembrie 1914, în grădina femeii Catrina Gheorghian din comuna Pătrăuţii de Jos, pe Sirete. (Va urma)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: