Nu doar şoferii calcă strâmb…

Dacă este să vorbim despre nereguli descoperite în trafic şi nerespectarea legislaţiei rutiere, trebuie spus că nu doar şoferii, adică bărbaţii, sunt cei care încalcă legea, ci şi reprezentantele sexului frumos. A demonstrat-o, luni, în jurul orelor prânzului, o şoferiţă în vârstă de 51 de ani. O patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava a oprit, pentru un control de rutină, pe strada Mitropoliei, autoturismul condus de o localnică. Din păcate pentru ea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au stabilit că femeia are permisul de conducere suspendat. Pe numele său s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, dosar ce urmează a fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: