Comercianţii care nu s-au dotat cu case de marcat cu jurnal electronic vor fi sancţionaţi doar dacă sunt în culpă

 > Un contribuabil este în culpă dacă este dotat cu aparat, dar acesta nu este fiscalizat şi instalat sau atunci când nu este dotat cu aparat, dar acestea există pe piaţă, situaţii în care se aplică câte un avertisment şi se stabilesc termene de conformare > Potrivit Legii prevenirii, dacă în maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de instalare sau de dotare agentul economic nu s-a conformat, acesta este amendat în baza OUG nr.28/1999

 Contribuabililor care nu au reuşit să procure şi să monteze aparate de marcat cu jurnal electronic până pe 31 octombrie 2018, Ministerul Finanţelor Publice le-a pregătit un tratament „preventiv, stimulator şi de îndrumare, inclusiv după 1 noiembrie”. Astfel, face cunoscut Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, în situaţia în care organele de control constată situaţii în care achiziţionarea aparatului de marcat nu a putut fi realizată din motive independente de voinţa contribuabilului, acesta nu poate fi sancţionat nici măcar cu avertisment. Măsura este valabilă atunci când modelul specific nu este disponibil pe piaţă sau când termenul de furnizare, stabilit prin contract de către distribuitor, este ulterior datei controlului realizat. Prin aceasta, controlorii ţin cont că aplicarea unei sancţiuni contravenţionale presupune existenţa unei vinovăţii a contribuabilului.

„Aplicarea în acest mod a prevederilor legale referitoare la sancţiunile contravenţionale în situaţia lipsei vinovăţiei, pe de o parte, şi aplicarea, pe de altă parte, a avertismentului, în situaţia în care există vinovăţie, dar este vorba de prima abatere, nu se raportează ca perioadă de aplicare la data de 1 noiembrie 2018. Aceeaşi abordare este aplicabilă şi ulterior acestei date, întotdeauna când situaţia de fapt este cea descrisă anterior, respectiv nu există vinovăţie, sau există vinovăţie, dar este prima abatere a contribuabilului” informează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.

Un contribuabil este în culpă dacă este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar acesta nu este fiscalizat şi instalat sau, în al doilea rând, atunci când nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar acesta există pe piaţă. Drept urmare, controlorii aplică avertismentul şi stabilesc un termen de instalare foarte scurt, respectiv dă avertismentul şi stabileşte un termen scurt de dotare.

Potrivit Legii prevenirii, în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare, organul abilitat reia controlul, iar dacă agentul economic nu s-a conformat, se aplică sancţiunile prevăzute de OUG nr. 28/1999.

Conectarea aparatelor de marcat la un sistem informatic şi transmiterea zilnică a informaţiilor se vor realiza după finalizarea procesului de implementare la nivelul tuturor utilizatorilor. Până atunci, datele se transmit lunar, electronic, prin declaraţie inteligentă A 4200, pusă dispoziţia operatorilor economici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: