Rugbi, Divizia Naţională

Victorie fără dubii pentru CSM Suceava în disputa cu CSM Sibiu

> Într-un meci din etapa a VII-a, CSM Suceava – CSM Sibiu 74-13

În a doua etapă din returul Diviziei Naţionale şi a şaptea din acest sezon, echipa de rugbi seniori a Sucevei a reuşit cea mai concludentă victorie din acest campionat. Elevii antrenorului Marius Colţuneac s-au impus pe teren propriu cu scorul de 74 –13, în disputa cu ultima clasată din seria Centru-Nord, CSM Sibiu. Partida a fost la discreţia sucevenilor, care au controlat jocul şi au rulat tot lotul de jucători, inclusiv cei ce au evoluat mai puţin în partidele anterioare. Până la pauză, CSM Suceava avea deja un avantaj ce-i aducea şi punctul bonus ofensiv, scor 38–5. În partea a doua, jocul a curs în acelaşi sens, spre terenul de ţintă al oaspeţilor, echipă ce n-a reuşit să se deplaseze cu tot lotul pe care-l are la dispoziţie.

„Credeam că va fi un meci mai greu, dar, din fericire, ni l-am făcut uşor. A fost un antrenament bun pentru jucători, în care echipa noastră a pus în practică tactica de joc stabilită înainte şi mă bucur că relaţiile de joc au început să meargă bine. Important este că nu am avut sportivi accidentaţi şi am reuşit să rulăm tot lotul, inclusiv jucătorii ce au evoluat mai puţin în acest sezon. Mulţumim celor ce ne finanţează şi sunt alături de noi, Primăria şi Consiliul Local Suceava, CSM Suceava, Asociaţia prietenii Rugbiului din Bucovina, Alin Creţu (AC Mobile), Andrei Puiu (Expertoptic), Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, Romfour, Kroll Plus, Imperium Residence, Cris Termoconfort şi Sav-Com” a declarat antrenorul sucevenilor, Marius Colţuneac.

CSM Suceava a început această partidă în formula: Câtea, Manolache, Octavian Scolobiuc, Bişoc, Fânariu, Gorcea, Vasilache, Druşcă, Bursuc, Dusacovschi, Ivanov, Florea, Nistor, Hreceniuc şi Ştefancu. Pe parcursul meciului au mai intrat: Clim, Ispir, Covaliu, Alexiux, Brătianu, Custrin, Zimbru şi Mendrihan.

În etapa viitoare, sucevenii vor evolua pe terenul liderului seriei Centru-Nord, Ştiinţa Petroşani, echipă ce în weekend s-a impus la Arad cu 61–7. Cealaltă reprezentantă a judeţului Suceava, Rugby Club Gura Humorului, a stat în această etapă, iar în următoarea va evolua acasă, cu CSUAV Arad.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: