Scrum

Se face că azi se împlinesc 3 ani de la imensa tragedie românească numită Colectiv. Prilej de comemorare a celor decedaţi, de deplângere a situaţiei în care au fost şi sunt răniţii, totodată familiile şi prietenii tuturor celor care rămân să poarte – într-un prelung, intraductibil geamăt de adâncă suferinţă – semnul (dacă nu chiar stigmatul!) focului. Prilej, repetabil încă, pentru încă ceva… De a se evalua, în măsura în care este cu putinţă, aşteptările şi învăţămintele. Se reţine că atunci, într-un curent de domino, s-a prăvălit un guvern (mişcare ce s-a dovedit mai de folos pentru cei ajunşi astfel la adăpost decât pentru cei care, teoretic, au fost învestiţi cu misiune), că s-au luat, individual şi în cor, angajamente, că s-au făcut planuri de a se umple lacune şi de a se îndrepta strâmbăciuni. Iată că recent, la aproape 3 ani, tot în Bucureşti, un incendiu la un bloc de locuinţe părea să reprezinte un avertisment similar cu privire la neputinţe ce străbat societatea actuală de sus până jos şi în aceeaşi măsură invers, de jos până sus. N-a fost să fie căci, printr-un noroc s-ar zice, pe lângă scrum, pe lângă alte consecinţe pe care şi le mistuie în primul rând cei rămaşi fără de adăpost, n-a murit nimeni. Iar dacă tot n-a murit nimeni, până şi ştirile despre acest subiect au îmbrăcat haine oarecare, de fapt divers. Şi apropo de ştiri. Deunăzi, anticipând comemorarea de azi, presa centrală (de ex., ProTv, citând IGSU) anunţa: „România este încă plină de cluburi, baruri, pensiuni, sau mall-uri, care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu” – peste 3200 nici nu îndeplinesc măcar cerinţele de avizare, iar 280 de cluburi precum fostul Colectiv nu au autorizaţie de securitate la incendiu; 5000 de spaţii similare funcţionează doar cu aviz, aşadar pe promisiuni de conformare; nici nu se ştie câte altele nu sunt de loc înregistrate. Scrum, fum…