Oglinda lui Tudorel

Refuz să iau în considerare părerile şi percepţiile unor analişti, activişti din mass-media şi ale multor politicieni care sapă adânc în istoricul carierei lui Tudorel Toader, de la absolvirea facultăţii până la jilţul de ministru al Justiţiei, şi descoperă impostura, inadecvarea în calitatea de rector al celei mai vechi universităţi din România, aceea din Iaşi, şi în demnitatea publică de ministru în Guvernul Dăncilă.

Numai că această percepţie publică nu a apărut din senin, ci fiindcă, din înalta funcţie guvernamentală, Domnia Sa socoteşte că toţi procurorii şi adesea chiar judecătorii se află sub autoritatea sa (un fel de stăpânire, feudă) în condiţiile în care Constituţia le asigură independenţa şi inamovibilitatea, de aceea cred că dl Toader trebuie să-şi schimbe oglinda. Fiindcă realitatea arată un chip plin de sine, invidios şi părtinitor, încâlcit în argumente, majoritatea pro sui, care a făcut din ministrul Justiţiei cel mai puternic factor decizional din România, unul care nu poate fi nici criticat, nici contrazis. Are calcule politice proprii, iar calea pe care o urmează este să se bage pe sub pielea acelora de care depinde viitorul său. Unii o numesc slugărnicie.

Din păcate, oglinda nu-i arată acest chip, ci altul: acela de mare reformator al Justiţiei româneşti, bărbatul de stat conştient că pe umerii săi se clădeşte statul de drept, că numai el este în posesia adevărului, dacă se poate absolut, că numai voinţa sa contează, el singur este întruchiparea singulară a competenţelor juridice şi politice, infailibilitatea… Chiar dacă legea, Constituţia prevăd altceva, o slujire cu bună-credinţă a cetăţeanului, o bună conlucrare cu instituţiile juridice şi cu organizaţiile profesionale, o integrare corectă alături de suratele noastre europene.

Domnia Sa lasă impresia că poporul, toată suflarea românească trebuie să manifeste adâncă recunoştinţă pentru toate deciziile sale, pentru calităţile, însuşirile, multiplele sale competenţe, dar pentru aceasta era nevoie a se pune în serviciul tuturor cetăţenilor, nu numai al celor care au înalte funcţii politice şi dosare penale cu acuzaţii grave de hoţie şi corupţie. Şi asta deoarece pe cetăţeanul contribuabil nu-l interesează prin ce mijloace s-a descoperit furăciunea, nici dacă serviciile secrete au ajutat la prinderea hoţilor, căci, până la urmă, aceste servicii sunt, după lege, în slujba binelui comun, al întregii ţări, ca şi ministerul pe care-l conduce. Pentru poporeni, întrebarea e foarte simplă: a furat X ori n-a furat? Iar averile uriaşe demonstrează că da. Aici e realitatea văzută de oricine vrea s-o vadă. Cu ce argumente o contrazice? Cu niciunul.

Or, Domnia Sa nu vede îmbogăţirea peste noapte a acelora pe care îi slujeşte cu abnegaţie, nici că o bună parte din averea comună este jefuită, nici că din această pricină aproape 40% din populaţie rămâne mereu săracă. Oricine simte pe pielea lui că pentru poporeni nu s-a rezolvat nimic: banii furaţi nu se întorc în vistieria statului, ci sunt transportaţi pe furiş în paradisuri fiscale, procesele durează o veşnicie, condiţiile din sălile de judecată sunt adesea insalubre şi pentru judiciari, şi pentru căuzaşi, magistraţii sunt supraaglomeraţi, condiţiile din penitenciare sunt în atenţia organismelor care supraveghează drepturile omului. Ba nici măcar n-a încercat, cu renumitele sale competenţe, să facă ordine între miile de legi şi ordonanţe care se bat cap în cap.

Iată de ce în spaţiul public au început să circule supranumele de „păcălici”, „slugărel”, gudurel”…, supranume care nu-i vor putea fi dezlipite toată viaţa. De ce „păcălici”? Deoarece între capetele de acuzare la adresa lui Augustin Lazăr, procurorul general, s-au strecurat, pe lângă simple inexactităţi, şi ditai minciunile. Ceea ce i-a scos din sărite pe liderii UE. N-ar trebui să-şi asume inexactităţile şi minciunile ca un bun şi cinstit cetăţean? Iată de ce până la urmă e vorba de interpretarea cinstită a legii şi de credibilitate, iar în lipsa acestora nu se poate erija în autoritate supremă în stare să demită colegi, subordonaţi, conduceri ale tuturor secţiilor de procurori şi judecători, demitere din care a făcut o pasiune.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: