În cadrul campaniei de combatere a mortalităţii infantile

Maternitatea Fălticeni primeşte două incubatoare de terapie intensivă de la Organizaţia Salvaţi Copiii

Maternitatea Fălticeni va primi, astăzi, două incubatoare de terapie intensivă de la Organizaţia Salvaţi Copiii, în cadrul campaniei de combatere a mortalităţii infantile.

Potrivit Organizaţiei Salvaţi Copiii, în România, naşterea rămâne discriminatorie, iar o maternitate lipsită de aparatură medicală vitală poate însemna – pentru un copil născut prea devreme – o salvare venită prea târziu.

În cel de-al şaptelea an al campaniei de combatere a mortalităţii infantile, Organizaţia Salvaţi Copiii anunţă că va dota, pentru prima dată, Secţia de Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni cu două incubatoare de terapie intensivă în valoare de 16.400 euro.

Astfel, până la sfârşitul anului 2018, Salvaţi Copiii va reuşi să doneze, de la începutul campaniei, 515 echipamente medicale moderne în 88 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi, pentru salvarea a 42.000 de prematuri, arată sursa citată.

La evenimentul de predare a aparaturii medicale vor fi prezenţi, marţi, Amalia Năstase – ambasador al programului „Fiecare copil contează”, Camelia Iordache – preşedintele filialei Salvaţi Copiii Suceava, dr. Vlad Morariu – managerul Spitalului Municipal Fălticeni, primarul municipiului Fălticeni – Cătălin Gheorghe Coman, preşedintele executiv Salvaţi Copiii – Gabriela Alexandrescu şi medicul Lăcrămioara Mercore din Dolheşti. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: