„Merită să fii un fel de erou al tău”

Cred că mai am în cele colţuri de arhivă a „Crailor noi” înscrisuri purtând semnătura lui Radu Florea, tatăl autoarei. Ştiindu-mă coleg de liceu, de bancă chiar, al fecioarei sale, a trecut des pragul redacţiei, cu gândul de a mă atrage în aventura sa îndelungă, grea şi multă vreme fără succes. Ţinea să convingă Primăria Sucevei să confere unui colţ de oraş, unei străzi, unui loc mai deosebit numele sculptorului Vladimir Florea, întru dublu câştig: unu – imortalizează numele unui artist al Bucovinei şi doi – nu unul oarecare, ci un Florea, din neamul academicianului, bucovineanului până în măduva oaselor care a fost Simion Florea Marian.

Poate nu în măsura în care şi-ar fi dorit, i-am făcut publică zbaterea, solicitând, tot public, înţelegere şi sprijin din partea autorităţilor care, într-un sfârşit, au aprobat în Consiliul Local o hotărâre de atribuire a numelui sculptorului parcului şahiştilor din faţa Policlinicii municipiului, care tocmai a fost modernizat.

Despre operă şi om a scris, de asemenea, însuşi Radu Florea cât s-a priceput, un fragment din această „operă” fiind găzduit, la vremea respectivă, în acest ziar. „Opera completă” se pare că a apărut, cum Doina însăşi mărturiseşte, în capitolul din cartea sa Neamul Florenilor şi a lor legendă –, pe care o lansăm astăzi, capitol consacrat pictorului Vladimir. Neamul adunat în această carte  („ne-cuprins” într-un cuprins nelipsit dintr-o carte), este reprezentat de Vladimir Florea, Arcadie Florea – erou al Bucovinei la 16 ani (cu care am stat de vorbă la începutul anilor ’90 şi despre care am scris în acest ziar), Simion Florea Marian, dascălul Trifon Florea-Falat, învăţătoarea Galofira Florea şi pianista Maria Marian (Cărăuşu).

Recunoscând că tatăl său este acela care, prin insistenţa şi documentarea sa asupra sculptorului Vladimir, i-a creionat autoarei proiectul cărţii, Doina acordă spaţiul majoritar sculptorului – jumătate din conţinutul cărţii de fapt. Au şi motive – şi tatăl, şi fiica dumisale – de a insista asupra sculptorului, atenţie motivată şi de amploarea operei acestuia, fiindu-i inventariate peste 150 de lucrări, inclusiv sculptură monumentală, la care se adaugă 13 măşti – între care şi cea a lui Eminescu sau a Otiliei Cazimir. „Muzeului Bucovinei îi revine onoarea şi privilegiul de a gestiona adecvat opera artistului, în timp imemorial, de a-l comemora şi de a realiza o expoziţie permanentă”, îşi doreşte autoarea, deşi Iaşiul este depozitarul majorităţii lucrărilor lui Vladimir Florea.

Autoarea va insista mai puţin asupra „corifeului” familiei, acad. Simion Florea Marian, a cărui viaţă şi activitate sunt evocate istoriceşte şi mai puţin emoţional. „Iată de ce eu am călcat cu evlavie în copilărie (…) în casa Marian (…) Casa Marian cântă în acelaşi timp, căci a cântat şi odinioară…”. De aici, probabil, zăbava asupra unui alt personaj al familiei – Maria, fiica savantului, rămasă în memoria Sucevei ca dna Cărăuşu, cunoscută celor apropiaţi ca o bună prietenă a pianului.

Insolită este biografia lui Arcadie Florea, fratele tatălui Doinei Florea. „Eroul Bucovinei”, cum a fost supranumit în vremea războiului ultim, devine soldat al Armatei române combatante în Răsărit, remarcându-se la anii săi de tânăr licean „fugit cu armata”, prin curajul deosebit şi maturitatea sa. Isprăvile din război l-au silit să plece din ţară înainte de a o ocupa ruşii, cei care l-ar fi ucis cu plăcere dacă l-ar fi prins.

L-am cunoscut personal, luându-i un interviu prin anii ’90, când a venit din Belgia, unde devenise industriaş, să-şi vadă neamurile. Lăsa impresia unui om deschis, sincer, ura împotriva ocupantului din Răsărit fiind la fel de vie şi la vremea dialogului nostru. „Crai nou” îl are în memoria sa pe fabricantul de conserve, fost erou al „patriei” sale – Bucovina. Erou nici astăzi cunoscut decât, iată, prin rândurile nepoatei sale şi prin cele scrise atunci de subsemnatul.

Deşi scrisă din interiorul „palatului”, cartea Doinei Florea nu este una de memorialistică. Ea se construieşte, totuşi, fundamental din ecourile copilăriei, care i-a permis accesul în preajma celor despre care scrie. Scriitura este când rece, în stilul impus unui istoric literar, când caldă, vioaie, dezvăluind o mai adâncă cunoaştere a lucrurilor. „Când scriu, mă gândesc la Galofira (bunica dinspre tată a Doinei Florea – n.n.) ca la rugăciune, sărbătoare… ”. Ea i-a deschis ochii asupra sa pentru că „merită să fii un soi de erou al tău, ca să te întorci la ceea ce este esenţa ta trăitoare etern”, parafrazându-l astfel pe profesorul nostru de franceză, Vasile Andru, scriitorul.

Iar cartea aceasta este cu adevărat o imagine de sine, Doina căutând în vieţuirea neamului său şi găsind valori umane care vorbesc despre Bucovina profundă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: