După interpelarea deputatului Ioan Bălan

Confirmare oficială privind avariile frecvente în furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale în Suceava

> ANRE: 32% dintre avarii din cauza uzurii tehnice a echipamentelor, 52% din cauza efectelor meteo sau acţiunii animalelor şi păsărilor şi 12% defecte trecătoare

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriţă, a răspuns deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan care a cerut lămuriri, în Parlament, în ceea ce priveşte avariile frecvente în furnizarea energiei electrice şi a gazelor naturale în Suceava, Chiriţă arătând că 44% din avarii sunt din cauza uzurii tehnice a echipamentelor sau a defectelor trecătoare, iar celelalte din cauze meteo sau a acţiunii animalelor şi păsărilor.

ANRE îi transmite deputatului sucevean că are, începând cu luna noiembrie 2017, în structura organizatorică, o direcţie dedicată de monitorizare a stării tehnice a reţelei  şi de analiză a investiţiilor, atât pentru reţelele electrice, cât şi pentru sistemele de gaze naturale.

„Prin urmare, ANRE face eforturi pentru a creşte performanţa activităţii investiţionale a operatorilor, care să se reflecte în creşterea performanţelor serviciului şi într-un nivel corect al tarifelor” subliniază ANRE.

Totodată, în răspuns, în ceea ce priveşte investiţiile realizate în judeţul Suceava în domeniul energiei electrice în anul 2018, din cele 30,2 milioane de lei prevăzute, s-au realizat investiţii de 17,6 milioane de lei.

În ceea ce priveşte distribuirea gazelor naturale, din proiectele de investiţii pe care cei trei operatori care activează în judeţ le-au prezentat pentru anul 2018, doar doi operatori au programate investiţii, respectiv Delgaz Grid, privind înlocuirea a 1,926 km de reţea, în valoare de 377.569 lei; Nord Gaz a programat realizarea a 3,100 km reţea nouă în Rădăuţi, în valoare de 563.000 lei; Premier Energy nu a programat nicio investiţie.

Preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, care semnează răspunsul, mai arată că modul defectuos de remediere a avariilor ţine de activitatea operatorului şi că ANRE a stabilit obligaţii privind calitatea serviciului prin standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, inclusiv privind transmiterea incidentelor şi avariilor care au loc în reţea, în vederea monitorizării acestora.

El explică în document că, până în iulie 2017,  incidentul deosebit era definit ca fiind un eveniment care conduce la apariţia unei întreruperi a căii de alimentare/ evacuare a energiei electrice, cu o durată de minim 6 ore, ce afectează un număr mai mare de 5000 de utilizatori. Dar după această dată s-a modificat definiţia, astfel încât incidentul deosebit afectează un număr mai mare de 5000 de utilizatori, indiferent de durată.

În aceste condiţii, în perioda iulie – decembrie 2017, s-au raportat la ANRE 33 incidente deosebite, dintre care 55% sunt incidente provocate de condiţii meteorologice deosebite, vegetaţie căzută pe instalaţii şi acţiuni ale păsărilor, 33% sunt incidente cauzate de defectări de echipamente pe fondul uzurii tehnice a acestora, iar 12% reprezintă incidente cauzate de terţi, deficienţe la consumatori sau defecte trecătoare.

ANRE mai arată că, în primele 9 luni ale acestui an, în judeţ s-au raportat 34 de incidente deosebite, dintre care 53% cauzate de condiţii meteorologice deosebite, vegetaţie căzută pe instalaţii şi acţiuni ale animalelor şi păsărilor, 32% sunt incidente cauzate de defectări de echipamente pe fondul uzurii tehnice a acestora, iar 12% reprezintă defecte trecătoare.

Preşedintele ANRE notează că legislaţia specifică realizării de lucrări de investiţii şi mentenanţă nu introduce restricţii privind amploarea lucrărilor, care să împiedice operatorii să execute lucrările de reparaţii pe întreaga secţiune a reţelelor, dar că realizarea acestor lucrări este condiţionată de obţinerea autorizaţiilor de construcţie de la autorităţile administrative locale.

Reamintim că deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan l-a interpelat pe ministrul Energiei, Anton Anton,  dar s-a adresat şi preşedintelui ANRE,  Dumitru Chiriţă, privind situaţia avariilor din aceste reţele.

El a arătat că cea mai mare parte a reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale din România a fost privatizată, în ultimele două decenii, situaţia cea mai frecventă fiind aceea în care preţul vânzării activelor a fost mult mai mic decât valoarea de piaţă, sub condiţia ca noii operatori economici să realizeze investiţii consistente în reabilitarea şi modernizarea sistemelor de distribuţie învechite. Iar condiţia preţului mai mic a fost legată de această componentă investiţională, care, prin prisma avariilor frecvente înregistrate în toată ţara şi, în mod special în Moldova, pare să nu fi fost deloc îndeplinită.

De asemenea, o altă trăsătură nefavorabilă o reprezintă intervenţiile punctuale ale operatorilor, atunci când survine o avarie – operatorul cunoaşte că toată secţiunea unei reţele trebuie înlocuită, însă preferă să repare doar un metru de cablu sau de conductă, iar peste o săptămână să se raporteze o nouă avarie la o distanţă de doar un metru faţă de ultima avarie, după cum arată deputatul.

„În acest sens, a devenit celebru cazul unei străzi din municipiul Suceava, unde se intervine aproape lunar şi se sparge asfaltul proaspăt pus, pentru remedierea unor avarii apărute pe aceeaşi secţiune. De fiecare dată, se înlocuieşte un metru de reţea, deşi de atâţia ani se putea înlocui toată secţiunea, care nu măsoară mai mult de 150-200 de metri şi care are nevoie de înlocuire în integralitate” a spus Ioan Bălan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: