Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte

> … Dar şi de ploi şi vânt puternic în zonele mai joase de relief

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o avertizare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în zona de munte şi ploi şi vânt puternic în zonele mai joase de relief.

Avertizarea este valabilă de marţi până astăzi, la ora 22.

Astfel, potrivit meteorologilor, la munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada şi reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Astfel de fenomene se vor semnala mai ales în Carpaţii Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.

Totodată, ANM arată că în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65 – 70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantităţile de apă vor atinge local 15 l/mp şi izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

 În cursul zilei de astăzi, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al ţării. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: