Miercuri, la Biroul Francez din Suceava

Activităţi destinate învăţării limbii franceze

Centrul de Reuşită Universitară (CRU) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava demarează, în colaborare cu Biroul Francez, o serie de activităţi destinate învăţării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”.

„Activitatea face parte din proiectul «Francofonia în comunitate», un proiect iniţiat de CRU Suceava şi sprijinit de Agenţia Universitară a Francofoniei, şi îşi propune să aducă franceza mai aproape de cei mai tineri locuitori ai oraşului Suceava” au precizat reprezentanţii Biroului Francez din Suceava.

Potrivit sursei citate, miercuri, 24 octombrie a.c., la ora 17, la Biroul Francez, micii francofoni cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani vor pătrunde într-un univers nou şi fascinant, cel al limbii franceze, cu ajutorul lector dr. Mariana Şovea de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării.

„Imagine, culoare, joc, cântec, comunicare sunt câteva cuvinte cheie care vor caracteriza relaţia profesor – elev. Un spaţiu generos, care se poate organiza după nevoie, este gazda activităţii de învăţare propuse. Sucevenii francofili doritori să redescopere universul copilăriei prin ochii micilor pasionaţi de limba franceză sunt invitaţi la Biroul Francez” a arătat sursa citată.

Intrarea este liberă. (M.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI