Profesoara dr. Rodica Alexandru, propusă pentru titlul de cetăţean de onoare al municipiului Suceava

 Consiliul Local al municipiului Suceava urmează să discute şi să voteze, joi, un proiect de hotărâre prin care se conferă titlul de cetăţean de onoare al municipiului Suceava prof. dr. Rodica Alexandru, fost director al Liceului „Ştefan cel Mare”.

În expunerea de motive, primarul Sucevei, Ion Lungu, arată că propunerea a fost făcută de conducerea Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, precizând că Rodica Alexandru, profesor doctor în istorie, s-a implicat în desfăşurarea învăţământului sucevean, fiind un adevărat exemplu pentru elevi, dar şi pentru colegi.

El menţionează că prof. Rodica Alexandru a coordonat activitatea unor unităţi de învățământ din municipiul Suceava, fiind director al Liceului Pedagogic între anii 1962-1965 şi al Liceului „Ştefan cel Mare” Suceava în perioadele 1967-1978 şi 1982-1986, iar cât a condus acest liceu a „reuşit să îmbine, cu tact, exigenţa cu omenia”.

„Au fost ani rodnici pentru această unitate de prestigiu, în care profesorii de valoare au fost susţinuţi şi stimulaţi. Astfel, elevii liceului au obţinut rezultate remarcabile la examenele de bacalaureat, de admitere în învăţământul superior, la concursurile şi olimpiadele şcolare, naţionale şi internaţionale, la sesiunile de comunicări ştiinţifice” arată Ion Lungu.

Profesor doctor în istorie, director al Liceului Pedagogic (1962-1965) şi al Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava (1967-1978; 1982-1986), Rodica Alexandru a fost şi este un reper în viaţa Sucevei, arată directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, Dan Popescu, în propunerea transmisă CL.

El menţionează că în anul 1967 Rodica Alexandru devine prima femeie director în lunga existenţă a prestigiosului liceu „Ştefan cel Mare”, pe care l-a condus, timp de 15 ani. „Inteligentă, fermă, energică, extrem de eficientă, s-a bucurat de respect şi încredere, de acceptarea autorităţii sale competente, stimulând mereu descoperirea posibilităţilor de creştere a performanţelor şi a prestigiului liceului. Au fost ani rodnici, în care elevii Liceului „Ştefan cel Mare” au obţinut rezultate remarcabile la examenele de bacalaureat, de admitere în învăţământul superior, la concursurile şi olimpiadele şcolare, naţionale şi internaţionale, la sesiunile de comunicări ştiinţifice. Directoarea şcolii încuraja aceste participări, ea însăşi fiind preocupată de activitatea de cercetare în domeniul pedagogiei şcolare şi al metodicii de predare a istoriei în liceu” se mai arată în document.

În susţinerea oferirii acestui titlu se subliniază că pentru mulţi profesori şi elevi a reprezentat directorul ideal, care şi-a câştigat autoritatea şi respectul prin competenţă, încredere şi înţelegere. A reuşit, de-a lungul anilor, să ţină piept tuturor presiunilor venite din exterior, să rezolve cu tact şi diplomaţie problemele dificile ce apăreau în şcoală.

„A ştiut să stimuleze profesorii de valoare, să încurajeze şi să-şi sprijine elevii. Dinamică, extrem de eficientă ca director, cu un mare entuziasm pentru disciplina predată şi cu o pregătire pe măsură, iubitoare de artă, înţelegând argumentele unei adolescenţe tumultuoase, profesoara Rodica Alexandru a îmbogăţit şi a consolidat devenirea elevilor cu adevăr, fermitate şi, nu în ultimul rând, cutezanţă” se precizează în document.

Pe parcursul carierei a deţinut mai multe funcţii importante în educaţie, iar prin decret prezidenţial a fost distinsă cu titlul „Profesor emerit”.

Totodată, în anii de după pensionare, a continuat să fie o prezenţă constantă în viaţa culturală a Sucevei, fiind şi pictor amator, demonstrând prin expoziţiile personale un talent nativ care impresionează privitorul prin naturaleţe şi sensibilitate.

„Pentru toţi rămâne «Doamna Directoare», cea care, în ciuda trecerii anilor, este aceeaşi persoană carismatică, înţeleaptă, generoasă, tonică şi optimistă, ataşată profund de Liceul «Ştefan cel Mare» şi de oraşul Suceava” se notează în recomandarea semnată de profesorii CN „Ştefan cel Mare”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: