Odată cu scăderea temperaturilor

Locuinţele sucevenilor vor fi încălzite şi pe timpul zilei

> Dacă temperaturile exterioare scad, se va furniza agentul termic, atât noaptea, cât şi ziua, conform diagramei de reglaj, a anunţat Mugur Corlăţan, directorul Thermonet > Până acum, în condiţii de temperaturi nocturne scăzute, căldura din calorifere a fost ca şi inexistentă, iar mulţi dintre suceveni nici nu au ştiut că a fost furnizată

 Caloriferele celor mai mulţi dintre cei racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al Sucevei au fost mai mult amorţite – şi asta doar noaptea –, deşi directorul general Mugur Corlăţan susţine că Thermonet furnizează agent termic încă din 15 octombrie 2018, la parametri optimi şi la toate punctele termice. Potrivit lui Corlăţan, excepţie fac punctele termice Obcini 4 şi George Enescu 4/3/2, la care s-au înregistrat avarii majore. La acesta din urmă se înlocuiesc 200 de metri liniari de ţeavă cu diametrul nominal de 150 mm, cea veche fiind uzată fizic în proporţie de 90%. Pe de altă parte, în zona cartierului Obcini lucrează firma bucureşteană Consix, intervenţii finanţate prin programul guvernamental de reabilitare cu fonduri de la bugetul de stat. „Mici sincope” aflăm că s-au ivit la alte şase puncte termice, cu sistări pe unele ramuri, cât şi la mai multe scări de bloc. Astfel, la punctul termic Mihai Viteazul nu aveau deloc parte de încălzire blocurile nr. 7, 9,11, 13,15, 17 şi 19, iar la punctul termic Areni nu se bucurau de această facilitate blocurile H1, H2, H3, şi A1. Furnizarea a fost sistată pentru 12 blocuri aferente punctului termic Cuza Vodă I din Burdujeni, ramura străzilor Păcii şi Eroilor, respectiv cele cu nr. 121, 125, 126, 127, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135 şi 136. Într-o situaţie similară se aflau blocurile cu nr. 94, 96, 98, 101, 103, 104 din zona punctului termic Cuza Vodă H, pe strada Bujorilor, încălzire nefiind pe nici pe Calea Burdujeni, din cauza unei ramuri avariate între blocurile nr. 50 şi 149.

 „Le mulţumim celor care sunt cu plata la zi…”

Cele 19 puncte termice automatizate furnizează şi opresc agentul termic funcţie de temperaturile exterioare, iar la punctele termice clasice, mecanismele sunt manevrate manual.

Mugur Corlăţan, directorul general al Thermonet, informează că dacă temperaturile exterioare scad, agentul termic se va furniza atât noaptea, cât şi ziua, conform diagramei de reglaj.

Potrivit oficialului transportatorului, distribuitorului şi furnizorului de agent termic, la această dată datoriile populaţiei se ridică la 1,2 milioane lei, acestea fiind concentrate la 16 asociaţii de proprietari. Celelalte asociaţii sunt cu plăţile la zi sau în termenele scadente.

„Avem discuţii permanente cu reprezentanţii asociaţiilor restante şi cred că, momentan, nu se impune sistarea furnizării agentului termic. Însă, dacă nu se respectă graficele de plată, riscăm să luăm şi astfel de măsuri. Le mulţumim celor care sunt cu plata la zi sau în termenele scadente şi îi rugăm pe cei care au datorii să facă un efort şi să le achite” a precizat Mugur Corlăţan, menţionând că, pentru orice problema tehnică, sucevenii pot apela dispeceratul Thermonet la numărul de telefon 0230 520924, aceştia putând accesa şi pagina Facebook a societăţii. Menţionăm că în urma sesizărilor făcute la dispeceratul Thermoent, ni s-a precizat că o parte a deficienţelor semnalate au fost îndepărtate sau sunt în curs de remediere.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: