Aşa nu se mai poate trăi ! *

 Se întâmplă lucruri bune şi frumoase la Suceava, la cel mai tânăr teatru din ţară. Care este şi foarte ambiţios, şi cât se poate de temerar în proiectele sale, în programul său estetic, unul de mare deschidere spre noile forme şi modalităţi spectaculare. După ce am văzut anul trecut o montare de zile mari a lui Alexander Hausvater cu Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare (o adaptare a unui text de Tankred Dorst şi Ursula Ehler), promiţându-mi că voi merge mai des la Suceava, de la a doua mea descindere la Zilele teatrului m-am întors cucerită de un alt spectacol îndrăzneţ, original – 3 surori. Cunoscuta piesă a lui Cehov Trei surori este tradusă şi adaptată de Raluca Rădulescu şi recitită scenic de regizoarea Catinca Drăgănescu în cadrul unui proiect Punctart (coordonat de Catrinel Bejenariu), realizat în parteneriat cu teatrul sucevean. Colaborarea dintre independenţi şi instituţie a funcţionat admirabil, o echipă profesionistă, alcătuită din Andreea Simona Negrilă – scenografia, Simona Deaconescu, Mariana Gavriciuc – coregrafie, Dan Băsu – light/video design şi sunetiştii de la interior8, împreună cu actorii din distribuţie, realizând un spectacol memorabil. Şi care, deţinând toate atributele modernităţii, rămâne foarte cehovian în spirit, ceea ce este întru totul remarcabil.

Ce şi-a dorit Catinca Drăgănescu să ne spună, montând acum singura piesă pe care Cehov a numit-o dramă, faţă de celelalte pe care le socotea nişte comedii? Că e atât de uşor să te ratezi, să-ţi iroseşti viaţa, dacă nu trăieşti în prezent, dacă nu eşti viu cu adevărat, refugiindu-te în trecut, în balta stătută a nostalgiei sau îţi faci visuri deşarte despre un viitor iluzoriu. Situaţie în care se complac cei din familia Prozorov, fratele şi cele trei surori. Adaptând la contemporaneitate piesa, Catinca Drăgănescu elaborează un concept de spectacol foarte unitar, concentric, pus în practică aplicat, minuţios, cu atenţie la orice detaliu. Schimbă statutul unor personaje, ofiţerii superiori fiind transformaţi în nişte arhitecţi de la un departament mobil al unei firme de resort, dinamizează acţiunea introducând elemente de musical, astfel că în prima parte îi vedem pe actori vorbind şi cântând la microfoane (Imagine a lui John Lennon şi E vina ta), efectul fiind unul de distanţare, de comentariu, de dezbatere a chestiunii fericirii. Întrebările sunt adresate şi persoanelor din public, implicate, aşadar, în discuţie şi în desfăşurarea spectacolului. Care continuă, în actele următoare, în alte registre, în cel al teatrului de interioritate, revelând trăiri, stări sufleteşti, ajungând apoi în zona absurdului, a unei gestualităţi mecanice, repetitive, şi a unei degradări a umanului, pentru ca finalul să fie unul absolut surprinzător, prin expresivitatea metaforei şi intensul efect spectacular. Este o scenă fascinantă, tulburătoare, în care, după plecarea arhitecţilor, prozorovii sunt acoperiţi de ramuri de vegetaţie, de liane care se ivesc dintr-un teren mlăştinos, care-i acoperă, îi trage la fund. „Viaţa trece fără menajamente pe lângă ei, la fel ca şi anotimpurile”, după cum, concis şi exact, este formulată tema spectacolului într-un text de prezentare.

 3 surori , în această viziune proaspătă, modernă, aduce la zi tema ratării, a debusolării, a unei existenţe vegetative. Model depăşit de educaţie, blocaje emoţionale, derută, destrămare sau acea neputinţă şi nepricepere a oamenilor de a-şi trăi autentic viaţa, despre care vorbea însuşi doctorul Cehov ? Din a cărui întreagă dramaturgie parcă se aude acel revoltat şi îndurerat strigăt, aparţinând unui comentator: „Aşa nu se mai poate trăi!” sau, tot atât de grăitor, reproşul din exclamaţia lui Gorki, după ce a văzut Livada de vişini, „Urât mai trăiţi, domnilor !” Un reproş teribil de actual, pe care-l regăsesc în montarea suceveană, incisivă, polemică, semnată de o regizoare lucidă, cu idei, cu imaginaţie şi cu ştiinţa lucrului cu actorii. Aceştia fac o echipă omogenă, bine sudată, având versatilitate şi un joc precis nuanţat. Clara Popadiuc (Irina), Diana Lazăr (Maşa), Cristina Florea (Olga), Cosmin Panaite (Andrei Sergheevici Prozorov), Sebastian Bădărău (doctorul Cebutîkin, un cinic hipiot) Cătălin Ştefan Mândru (Verşinin), Delu Lucaci (Nataşa), Sergiu Moraru (Kulîghin), Horia Andrei Butnaru (Tuzenbah) şi Alexandru Marin (Solionîi) îşi individualizează personajele (au şi nişte costume bine găsite, caracterizatoare, inspirat create de Andreea Simona Negrilă), sunt cu toţii credibili, expresivi, evoluând într-un spectacol-experienţă, inteligent, complex, actual.

 CARMEN MIHALACHE

*Revista „Ateneu”, nr.587-588

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: