Toamna se numără… proiectele

În anul şcolar 2018 – 2019, Şcoala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung Moldovenesc are în derulare trei proiecte europene, prin care se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii şi consolidarea dimensiunii europene în educaţie, încurajarea învăţării limbilor străine şi a cooperării transnaţionale între şcoli, promovarea conştiinţei interculturale şi a inovaţiei în ceea ce priveşte metodele pedagogice şi tehnicile informaţionale.

Două dintre aceste proiecte au demarat încă din anul şcolar trecut.

Este vorba despre proiectul „Edrkinder – Montessori for adolescents”, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus+, acţiunea KA2 – parteneriate strategice în domeniul şcolar, cu numărul de referinţă 2017-1-PL01-KA219-038429-5, proiect care se desfăşoară pe perioada a doi ani, până în august 2019.

Derularea acestui proiect la Şcoala Gimnazială „George Voevidca” are ca obiectiv fundamental introducerea în curriculum a unor elemente din pedagogia Montessori, prin selectarea acelor metode şi strategii care pot insera noul în tradiţional, menite să-l ajute pe elev să înveţe mult mai uşor prin contactul cu mediul înconjurător. Parteneri în proiect sunt: Cehia, Grecia, Austria, Turcia şi Polonia.

Al doilea proiect, „Integration of Digital Resources in Education”, este, de asemenea, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus+, acţiunea KA2, fiind coordonat de Amber Initiatives (Plymouth, Marea Britanie). Prin acest proiect se urmăreşte creşterea motivaţiei învăţării prin utilizarea la clasă a tehnologiilor digitale şi abordarea crosscurriculară a activităţilor. Trebuie precizat faptul că 16 elevi şi patru cadre didactice (distribuiţi în patru fluxuri, câte patru elevi şi un cadru însoţitor pentru fiecare mobilitate) vor avea şansa în acest an şcolar să participe în mod direct la activităţile ce se vor derula în cadrul proiectului, în Plymouth, Marea Britanie, fiind un real prilej de anulare a barierelor culturale şi lingvistice.

Ultimul dintre proiecte este şi cel mai recent aprobat. Este vorba despre proiectul Erasmus+ numit „Games of the Lifetime”, iar ţările partenere sunt Franţa (ţara coordonatoare), Spania, Portugalia, Italia şi Macedonia. De această dată, se urmăreşte creşterea calităţii actului educaţional prin metode de predare bazate pe joc, menite a stimula creativitatea şi libertatea de exprimare a elevilor. Cei 14 elevi implicaţi în mobilităţi vor avea ocazia să cunoască cultura, tradiţiile, obiceiurile şi limba ţărilor-gazdă, împărtăşind la rându-le din bogăţia culturală a ţării noastre.

Avem certitudinea că prin derularea activităţilor propuse în cadrul celor trei proiecte europene se va ajunge la înţelegerea diversităţii culturale şi la valorizarea pluriculturalităţii, oferindu-le elevilor şanse de afirmare la nivel european. Creşterea prestigiului Şcolii Gimnaziale „George Voevidca” vine ca o consecinţă a implicării echipei de proiect în realizarea activităţilor, imaginea acesteia fiind promovată atât la nivel naţional, cât şi internaţional, îmbunătăţindu-se astfel, pe de-o parte, relaţiile cu organismele instituţionale şi cu autorităţile publice locale, pe de altă parte, atrăgând atenţia comunităţii locale asupra unor rezultate meritorii obţinute de elevii noştri îndrumaţi de un corp didactic devotat.

Prof. OLTEA NISTOR 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: