Specialişti din ţară şi străinătate, aşteptaţi la un eveniment pe tema piciorului diabetic şi a tratamentului minim invaziv al acestei afecţiuni

> Cea de-a V-a ediţie a acestei manifestări de specialitate va fi organizată la Spitalul Judeţean Suceava

Cel de al V-lea Workshop & Hand-on pe tema piciorului diabetic şi a tratamentului minim invaziv al acestei afecţiuni va fi organizat în data de 26 octombrie a.c., la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf.Ioan cel Nou” Suceava, eveniment la care sunt invitaţi specialişti din ţară şi străinătate, personalităţi medicale, profesori şi doctori care formează echipa multidisciplinară de tratament al piciorului diabetic.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, evenimentul «Workshop & Hand-on de tratament minim invaziv în ischemia critică la piciorul diabetic – Abordări endovasculare» este organizat de Asociaţia de Podiatrie în parteneriat cu Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România, care „şi-au propus o serie de iniţiative menite să atragă atenţia asupra complicaţiilor diabetului zaharat, a riscurilor implicate de piciorul diabetic, dar şi de orizonturile pe care le abordează radiologia intervenţională în ceea ce priveşte tratamentul endovascular al acestei afecţiuni”.

Sursele citate menţionează că Secţia de Diabet din cadrul Spitalului de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, partener al evenimentului, are în componenţă o echipă capabilă să abordeze multidisciplinar îngrijirea picioarelor persoanelor cu diabet, echipă din care fac parte medici diabetologi, neurologi, nefrologi, chirurgi vasculari, chirurgi generalişti, ortopezi, podiatri, un radiolog intervenţionist şi asistenţi medicali educatori.

„Rezultatele clare ale tratamentului minim invaziv au determinat reducerea cu până la 50% a amputaţiilor la nivelul Spitalului de Urgenţă Judeţean Suceava, creând premisele unui astfel de eveniment” se precizează în comunicatul de presă.

Evenimentul internaţional „Workshop & Hand-on de tratament minim invaziv în ischemia critică la piciorul diabetic – Abordări endovasculare” reuneşte specialişti din ţară şi străinătate, personalităţi medicale, profesori şi doctori care formează echipa multidisciplinară de tratament al piciorului diabetic. Pe durata desfăşurării seminarului, prin transmisiune în direct, va fi prezentată modalitatea de tratare utilizată în cazul al unui pacient diagnosticat cu această afecţiune.

Totodată, la SJU Suceava, în cursul aceleiaşi zile, va avea loc şi deschiderea celei de a IX-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România.

Organizatorii au anunţat că la eveniment vor participa preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, preşedintele Societăţii Române de Radiologie-Imagistică Medicală, conf. dr. Bogdan Valeriu Popa, preşedintele Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România, prof. dr. Gheorghe Iana, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, prof. dr. Radu Deac, precum şi preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, dr. Vasile Cepoi.

În comunicatul de presă se arată că partenerii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Suceava, Academia de Ştiinţe Medicale, Asociaţia de Podiatrie, Societatea de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională, Boston Scientific, Angiospectru Med, Novo Nordisk, BC Intermed şi Centrul Medical Bucovina. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: