> Viceprimarul Marian Andronache: Mă bucur că putem onora toate cererile tinerilor care şi-au actualizat dosarele
Comisia socială a Primăriei Suceava a aprobat, joi, lista de priorităţi cuprinzând solicitanţii care au acces la o locuinţă realizată prin Programul ANL, a anunţat viceprimarul Marian Andronache.
El a spus că înainte de această analiză au fost înştiinţaţi toţi solicitanţii de locuinţe să-şi reconfirme criteriile de acces conform legii pentru stabilirea ordinei de prioritate.
„Şi-au reconfirmat criteriile de acces 89 de tineri” a spus viceprimarul.
El a menţionat că, la un moment dat, au fost şi 504 solicitanţi înscrişi, dar că numai 89 şi-au actualizat dosarele.
Potrivit lui Andronache, la momentul aprobării şi repartiţiei, una dintre condiţii este ca solicitanţii să aibă vârsta până în 38 de ani. Potrivit lui, a fost un singur caz în care un solicitant a împlinit în 14 octombrie vârsta de 38 de ani şi nu a mai putut beneficia de această facilitate.
„Avem anul acesta de repartizat 80 de apartamente şi garsoniere în zona ANL, în spatele staţiei de carburanţi OMV, şi mai sunt 17 apartamente şi garsoniere vacante în zona ANL Burdujeni” a spus viceprimarul.
El a menţionat că, în aceste condiţii, sunt de repartizat 97 de locuinţe, iar cererile sunt 89.
„Toţi tinerii vor putea să-şi aleagă o locuinţă şi nu vor fi frustraţi că nu au intrat pe listă. Toate cererile vor fi onorate. Eu mă bucur că putem ajuta toţi tinerii care au dosarele complete să primească o locuinţă” a declarat Andronache.
Viceprimarul a menţionat că lista va fi aprobată în şedinţa Consiliului Local Suceava din 25 octombrie.
Andronache a adăugat că ANL ar urma să predea în aceste zile apartamentele noi, iar din luna noiembrie tinerii vor putea intra în casă nouă. (N.B.)
Comentarii