„Valori etice în educaţie, cercetare şi inovare”

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 19-20 octombrie a.c., în cadrul proiectul „Etică şi integritate academică de excepţie în cercetarea ştiinţifică şi actul didactic (EIAECSAD)”, conferinţa ştiinţifică internaţională „Valori etice în educaţie, cercetare şi inovare”.

„În cadrul acestei conferinţe vor fi organizate numeroase ateliere de lucru, moderate de specialişti cu o vastă experienţă în domeniu, dedicate unor teme care se adresează deopotrivă studenţilor, cadrelor didactice şi publicului larg: Matricea etică a politicii cercetării. Perspectiva beneficiarilor; Consimţământul informat în cercetarea care implică subiecţi umani; Normativitate etică în cercetare-dezvoltare şi inovare; Analiza instituţională a aplicării legii în descoperirea şi sancţionarea abaterilor academice; Valori etice promovate prin educaţie fizică şi sport; Analiza comparativă a codurilor de etică din universităţile de top din România şi Etica educaţiei şi formării” au menţionat reprezentanţii Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.

Potrivit sursei citate, lucrările se vor desfăşura pe parcursul a două zile, în care participanţii – studenţi, doctoranzi, cadre didactice şi publicul interesat – pot opta pentru audierea prezentărilor în plen, a celor pe secţiuni sau pot participa la unul dintre workshopuri. În cadrul conferinţei va avea loc şi un concurs studenţesc de eseuri pe tema eticii şi integrităţii academice, concurs dotat cu premii. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: