Ştafeta veteranilor Invictus ajunge, mâine, la Suceava

 Ştafeta veteranilor Invictus va ajunge la Suceava vineri, 19 octombrie a.c., în jurul orei 13.30, şi se va opri în faţa Palatului Administrativ, unde se va desfăşura ceremonia de primire şi predare a ştafetei.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, la ceremonie vor participa reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, ai instituţiilor din sistemul naţional de apărare, de ordine publică şi siguranţă naţională, ai asociaţiilor veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ai Asociaţiei „Cultul Eroilor” Suceava.

„Festivitatea se va desfăşura cu sprijinul unor efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean «Bogdan Vodă» Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Bucovina» Suceava şi ai Centrului Militar Judeţean” a arătat Prefectura Suceava.

Sursa citată a menţionat că ştafeta veteranilor este un eveniment aflat la cea de-a V-a ediţie, organizat de Grupul voluntarilor Invictus România, dedicat Zilei Armatei Române şi Centenarului Marii Uniri. Este un proiect susţinut de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne.

În scopul promovării valorilor naţionale şi a respectului faţă de veteranii şi eroii României, aproape 200 de alergători şi biciclişti aleargă pe o distanţă de peste 3000 km, oprindu-se în fiecare reşedinţă de judeţ. Ştafeta se desfăşoară până la data de 25 octombrie 2018, la care participanţii se vor întâlni la Carei.

Acţiunea presupune purtarea unei ştafete, reprezentată de o culoare a drapelului tricolor (albastru, galben şi roşu). (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: