Flash

Nu ştiu de ce, în afară de faptul că m-a prins o răceală de nu mă văd bine şi că nu mai ştiu ce să pun ori ce să dau jos de pe mine…, am impresia că trăiesc într-o ţară absurdă şi un oraş absurd. Guvernul zice prin ordonanţă, după ce şi-a luat-o cu referendumul, că trebuie să plece o seamă de procurori din funcţii fiindcă au deranjat la dosare anumiţi politruci. De partea cealaltă, vine Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) care zice că ordonanţa lui Dragnea semnată de Dăncilă poate fi valabilă doar pentru viitor. Acum nu ştiu dacă îi urează să rămână pe funcţiile pe care le are ori îl previne că până se va aplica ordonanţa el trebuie să-şi ia paşaport pentru vreo ţară din America de Sud sau pe unde şi-a dosit bănuţii obţinuţi prin muncă cinstită, ca simplu bugetar. La nivel local, minune mare. Reabilitarea statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare (actualmente şi sfânt) s-a încheiat cu succes, zic unii. Mai nasoală e chestia cu platoul şi părculeţul dimprejur. Că constructorul (dacă e scuzată ori nu cacofonia, mi-e totuna) n-a mai găsit muncitori în România pentru a termina şi partea aceasta de lucrare şi îi aduce din Ucraina. Nu ştiu dacă or fi români din nordul Bucovinei şi vrea ăsta să serbeze în felul lui Centenarul ori îi aduc ăia, când vin cu vreo câteva maşini şi scot altele când pleacă. Scuze, pun şi eu nişte întrebări. Dar totul e să iasă bine. Nu de altceva, dar şi aşa nenea primarele Ion Lungu e luat de ceva vreme în colimator chiar şi de prietenii care până deunăzi îi curăţau scamele de pe guler şi, dacă o gafează (la câţi bani s-au cheltuit şi cu asta), nu se ştie ce urmează…

COSMIN LEAHU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI