Protopopiatul Suceava I

„Biserica de pe Cruce !”

Vremea Referendumului a trecut! În aceste zile se comentează, se trag concluzii, se fac acuzaţii şi se caută vinovaţii. Va mai dura „acest exerciţiu democratic” care-şi derulează acţiunea în episoade succesive pe posturile de televiziune şi în cuprinsul ziarelor, dar încetul cu încetul se va stinge, doar că trebuie să avem răbdare, pentru că „în răbdare ne vom mântui sufletele.” (Luca XXI, 19).

Am auzit cuvinte grele, care rănesc pe cei ce au susţinut ca în viaţa lor să se petreacă lucrurile „precum în cer şi pe pământ,” cuvinte care devin şi mai apăsătoare când nu sunt rostite de oricine, ci de „cei care fac cruci, luând ca martori pe Domnul şi Măicuţa Domnului,” semn că vrea să fie, vezi Doamne, echidistant, ca şi cum el ar fi din altă lume şi o judecă pe a noastră, cu bunele şi cu relele ei, dar uită că s-a declarat la Recensământ ca fiind creştin ortodox, adică drept-credincios.

Sigur, Domnul şi Măicuţa Domnului l-au luat în braţele părinteşti când a fost botezat, probabil i-au adus bucurie când s-a cununat el şi poate copiii lui, trage nădejde că la trecerea din lumea aceasta, în care s-a rugat să fie pe pământ cum este în cer, după care a făcut taman invers, atunci să stea în faţa scaunului Dreptului Judecător şi să spună: „Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit…?” ( Matei VII, 22) numai că acum v-a spune: Nu în numele Tău am oprit pe „credincioşii de carton” să meargă la vot? A, nu vă miraţi pentru termenul „credincioşi de carton,” pentru că în toate categoriile societăţii „s-au pitit astfel de oameni,” aşa că nici Biserica n-a fost ocolită de unii ca aceştia.

Dar el, sărmanul, nu-şi mai aduce aminte câte scaltoace a dat şi de câte ori a lovit cu piciorul în Trupul Său, adică al Judecătorului, care este Biserica, nu numai înainte şi mai ales după Referendum, ci de fiecare dată când trebuia terfelită pentru lucrul ei de zi cu zi, ca să nu mai spun că „perla ocărilor” este Catedrala Mântuirii Neamului. Fac aici o paranteză şi spun: În anul Centenar Poporul Român trebuie să facă ceva care să-l reprezinte, să fie înălţător şi de amintire pentru urmaşi, dar guvernanţii n-au făcut nimic. S-a apucat Biserica Ortodoxă Română să zidească această Catedrală spre nemurirea sentimentului patriotic şi spre slava lui Dumnezeu, dar în loc să fie sprijinită în demersul ei, „vajnicii creştini ortodocşi de carton,” de genul celui amintit, îi pun piedici cu o ură aproape viscerală, iar asta „se întâmplă acum,” la televizor!

Să ne lămurim însă: Biserica este doar clerul sau sunt şi credincioşii?

Revenim întrebând: Matale, care stai cu Domnul şi Măicuţa Domnului faţă către faţă şi faci cruci cu îmbelşugare, când pui capul pe pernă dormi liniştit amintindu-ţi replica cu care am deschis tema şi spui ca Bastus acela: „Eu, în nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care m-a crescut şi m-a hrănit. Eu…”, care am pus piedică Bisericii mele ca să nu poată aduce în viaţa credincioşilor ei voia Domnului din cer pe pământ şi în societate, ca „să fie după voia Sa,” eu… care am împiedicat pe fraţii mei creştini ca să meargă la Referendum pentru a înscrie în Constituţie voia Ta, eu… care Ţi-am lovit Trupul şi apoi am întrebat „cine este cel ce te-a lovit,” (Mat. XXVI, 68) „ce voieşti să fac?” (Fapte IX, 6)

Păi, frate dragă, să nu faci ce-ai făcut până acum şi apoi şi să faci cu credinţă crucile, chemând pe Domnul şi Măicuţa Domnului cu sufletul jertfelnic pentru Biserică, da, da, pentru Biserică, deoarece Biserica suntem noi împreună, nu numai „popii,” aşa cum ai spus.

Domnilor, am pus titlul de mai sus pentru că BISERICA ESTE PERMANENT PE CRUCE, iar Biserica de pe Cruce este Domnul Iisus Hristos – Capul ei, precum şi noi care credem în El, că noi împreună formăm Trupul Lui, în care chiar fiii Ei lovesc şi o împung cu suliţa să vadă dacă mai trăieşte.

Domnilor, n-aţi înţeles că „Biserica nu poate fi biruită nici de porţile iadului?” Ştiu că vreţi să dovediţi contrariul, dar nu veţi reuşi, şi aceasta tocmai pentru că Biserica vă iubeşte şi se roagă pentru voi de pe Cruce spunând ca şi Mântuitorul în vremurile vechi: „Iartă-le lor Doamne, că nu ştiu ce fac!” (Luca XXII, 34)

În acest context, bine cunoscutul preot Constantin Necula, de la Cluj, a scris, ca să ştie toată ţara, că „NE-AM BOICOTAT,” adică ne-am învins. Cât de dureros este să constaţi cu luciditate că te-ai învins singur într-o competiţie pe care ai fi putut să o câştigi dacă te-ai fi unit cu ceilalţi! Numai că învingându-te pe tine, frate, prin neparticipare la Referendum, i-ai făcut nevolnici şi pe alţii, adică nu te-ai mulţumit să omori capra ta, te-ai dus să omori şi capra vecinului, cam cum face „ăla de omoară porcii.” Ei bine ai reuşit, ai înfipt suliţa adânc în coasta Bisericii, adică a Domnului, da tot mă încearcă gândul întrebării: Cum de mai faci cruci chemând pe Domnul şi pe Maica Domnului?

Despre aceasta am spus destul, aşa că trebuie să vedem acum ce-am înţeles noi, ca Biserică, clerul şi poporul drept-credincios, din tot acest război generat de „somnul raţiunii care naşte monştri.”

Întâi, trebuie să constatăm că nu toţi cei ce se declară creştini ortodocşi sunt aşa cu adevărat, deoarece cei mai mulţi o fac pentru interese personale, adică pentru câştig: la Botez – prin cumetrie, la Cununie – prin petrecerea nunţii, în ambele cazuri ca să câştige cât mai mult, şi avem exemple toate VIP-urile care apar la televiziuni, iar la înmormântare – pentru a fi compătimiţi, că acum doar se victimizează.

Una peste alta se dovedeşte că nu este ceva lăuntric, adică ceva după voia lui Dumnezeu, că numai aşa se explică nonşalanţa cu care spun „profeţeşte-ne cine te-a lovit!” ca apoi să se laude că „ne-am învins.”

Cert este un lucru, şi nu-i de ici de colo, aceştia LOVESC BINE DE TOT!” Aceştia răstignesc permanent Biserica, adică pe mine ca slujitor şi pe fratele meu dintre mireni, ca parte a aceluiaşi trup duhovnicesc, iar în final răstignesc a doua oară pe Mântuitorul Hristos. Aceasta-i vremea lor, vremea profeţită de Domnul prin cuvintele: „Când veţi vedea urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin proorocul Daniel, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă… că se vor ridica hristoşi mincinoşi…” (Matei XXIV, 15, 24) cam ca cei despre care am spus deja.

Al doilea, Biserica a înţeles că cei care-i trec pragul pentru a-şi trăi bucuriile şi a-şi împărţi cu alţi fraţi necazurile, pun repede mâna pe suliţă şi o înfig adânc. Despre aceştia ne vorbeşte Psalmistul David mirându-se: „Iar tu, omule, asemenea mie, căpetenia mea şi cunoscutul meu, care împreună cu mine te-ai îndulcit de mâncări (adică de Împărtăşanie, n.n.) în casa lui Dumnezeu şi am umblat în acelaşi gând!” (Ps. LIV, 14-15) tu, tu trădezi şi prin trădarea ta te opui „ca voia lui Dumnezeu să se împlinească şi pe pământ?” Tu!

Al treilea, Biserica a înţeles că şi în aceste condiţii trebuie îmbrăţişaţi cei ce o lovesc, aşa cum Mântuitorul şi-a întins mâinile pe Cruce ca să poată îmbrăţişa întreaga lume cu iubire şi iertare. De aceea Patriarhia s-a limitat la a spune că „Biserica şi-a făcut datoria, predicând adevărul şi voia Domnului,” într-o acţiune întreprinsă de fiii ei duhovniceşti şi de cetăţenii acestei ţări deopotrivă. Nu mă îndoiesc de faptul că cei ce urăsc Adevărul şi refuză hotărât darul mântuitor al Jertfei de pe Cruce, vor spune cu aroganţă: „Am învins,” fără a înţelege că „nu ştiu ce fac,” tăindu-şi creanga de sub picioare, că s-au învins, că ei sunt „sămânţa cea de lângă drum,” sunt „cei care aud cuvântul Domnului (fac cruci cu nemiluita…), apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, se mântuiască.” (Luca VIII, 12)

Al patrulea, constatăm că au „o poftă aparte” în a arunca cu pietre în tot ce întreprinde Biserica Ortodoxă Română: Dacă încearcă să fie mamă pentru toţi fiii ei, atunci vin unii şi spun că sunt doar pesedişti, sau doar penelişti, sau ştiu eu ce altă culoare politică mai inventează, iar alţii dau cu pietre, legitimându-se ca fiind clarvăzători şi propriii lor stăpâni, aşa cum se consideră useriştii, cei care au orchestrat boicotul împotriva Referendumului cu atâta insistenţă.

Ceea ce nu înţeleg este faptul că toţi au avut dreptul la boicot, dar cei care au cerut Referendumul, adică proştii – cum ne cred ei, n-au avut dreptul ca să-şi facă niciun fel de campanie. Să mă explic: Coaliţia pentru Familie a făcut câteva amărâte de afişe şi banere pentru această campanie, însă cum le-au răspândit în ţară, îndată au început vânătoarea şi amenzile, şi dau câteva exemple: preotul profesor de la Seminarul Teologic Neamţ, sprijinitor al iniţiativei, aşa cum sunt şi eu, sau alţii de pe aiurea, a lipit în incinta bisericii unde slujeşte, aşa cum am făcut şi eu şi alţii de pe aiurea, nişte afişe, că de, aşa se făcea cunoscută chemarea la Referendum. Dar au venit vajnicii „boicotanţi,” au reclamat la poliţie şi poliţiştii l-au amendat cu 1500 lei. Aşa a păţit preotul din Dorna Arini, altul de prin Brăila şi din alte locuri.

O fi fost legitimă iniţiativa celor trei milioane? Curtea Constituţională a spus că da, „boicotiştii” au spus că nu, dar după eşec au venit cu obrăznicie să spună că Biserica n-a reuşit, chiar dacă „popii” au susţinut cauza referendară. M-a întrebat o rudă: Pe tine nu te-a amendat poliţia, că şi tu au pus afişe ? I-am spus că nu, dar se poate să ajungă şi la mine.

Mai mult, au transmis mesajul că aceasta este voia poporului şi… „Vox populi, Vox Dei,” aşa că este chiar voia lui Dumnezeu în care ei nu cred, după care au clamat: „V-am atras atenţia că pe agenda poporului nu este această temă.” Dar ce are pe agendă Poporul Român, frate? Oare pe atei, pe LGBT-işti şi userişti? Bizară politică şi diavolească lucrare!

Mda, „ne-am boicotat,” dar eu aş zice că „v-aţi boicotat însăşi noţiunea de neam şi de ţară!” Aş pune o întrebare, că tot suntem în an centenar: Dacă „fiii boicotului” ar fi fost chemaţi să lupte pentru ţară acum 100 de ani, s-ar fi dus ca să-şi dea viaţa pentru ea? Nu s-ar fi dus frate, nu s-ar fi dus pentru că boicotiştii nu au noţiunea jertfei pentru neam şi ţară, numai creştinii au de apărat pământul şi credinţa, ăştia nu au nici de unele, sunt goi, reci şi laşi. Da… mi-am adus aminte că umblă vorba despre un „Referendum împotriva penalilor,” însă stau şi mă întreb, vor fi şi ei amendaţi când vor lipi afişe? Mă voi duce la vot sau voi îndemna la boicot?

Chiar aşa, cei 3.000.000 de proşti, că aşa ne-au etichetat, ba au spus că suntem şi inculţi, ce vom face, ne vom duce la vot sau vom boicota cum ne-au învăţat cei deştepţi? Eu unul, drept să spun, mă mai gândesc, şi chiar dacă mi se va spune că sunt prostul proştilor, o să accept şi nu mă voi duce, pentru că nici ei n-au fost! Am dreptul ăsta, nu? Păi n-au zis ei aşa? Îi îndemn ca să ia aminte la vorba românească, aceea care spune: „Să-ţi dea Dumnezeu din gură-n sân” şi apoi, după dreaptă cugetare mai vedem ce şi cum este cu boicotul şi cine a învins.

Vă propun în încheiere la un exerciţiu de logică:

Să spunem că pe marginea unei prăpastii s-a întins o scândură. Ei bine, pe capătul care se sprijină pe marginea ei stau cei 3.000.000 care susţin ca familia să fie după voia Domnului, bărbat şi femeie ca să nască fii, iar pe capătul de deasupra hăului stau preopinenţii, adică LGBT-iştii, ateii, boicotiştii de felul celui cu „Domnul şi Măicuţa Domnului“, dar şi „analiştii, sociologii şi specialiştii în politici globale.” Ei, dacă aţi reţinut acest tablou, imaginaţi-vă că cei din urmă cer cu insistenţă ca primii să se dea jos de pe scândură, pentru că sunt proşti, inculţi, conservatori şi nu înţeleg nici în ruptul capului cum stă chestia cu „drepturile omului şi Europa,” iar aceştia vor spune ca pr. Necula: „Acum suntem minoritari, acum cerem şi noi drepturi cum au cerut şi ei,” aşa că vor face după cum li s-a cerut, ce se va întâmpla?

Răspunsul vă aparţine, dar înainte de a vi-l da amintiţi-vă de scena Judecăţii de Apoi de pe peretele Voroneţului. După aceea înlocuiţi scândura cu Crucea şi întrebaţi-vă, Domnul Hristos se dă jos de pe ea? Nu frate, nu se dă jos chiar dacă I se cere cu atâta insistenţă, pentru că Domnul îi iubeşte vrăjmaşii Săi, s-a răstignit şi pentru ei, iar Biserica slujitoare îi urmează pilda. N-a zis El: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, gândiţi-vă că mai întâi M-a urât pe Mine?” (Ioan XV, 18)

Concluzia: nici Biserica nu se va da jos de pe Cruce pentru ca să nu cadă nimeni în prăpastie, iar cei de pe capătul celălalt ştiu acest lucru, aşa că o lovesc fără grijă, sistematic şi bine de tot, aşa… ca să ştie cine şi cum loveşte. „Doamne, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!”

Pr. I. FILON

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: