Spectacol de teatru pe scena Casei de Cultură din Suceava

„Actriţele”, o poveste despre fragilitatea şi delicateţea sufletului de artist

> Cu Florina Cercel, Carmen Tănase, Dana Dogaru şi Anca Dinicu

 Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava se va juca, sâmbătă, 17 noiembrie a.c., de la ora 19, piesa de teatru „Actriţele”, ce a avut premiera pe 20 septembrie, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.

„Trei prietene bune, pe care în vremea studenţiei le-a apropiat dragostea mistuitoare pentru teatru, au scos la iveală, în faţa unui public cuprins de suspans şi fascinaţie, o frântură din frământările de dincolo de cortină. Florinei Cercel i se potriveşte ca o mănuşă ipostaza actriţei îndelung aclamate pe marile scene europene, actriţa celebră pe micul ecran pare să fi fost «creionată» de autor chiar pentru Carmen Tănase, iar povestea actriţei ce a renunţat la lumina orbitoare a reflectoarelor pentru zona mai puţin vizibilă, a producţiei, şi-a asumat-o într-o manieră foarte convingătoare Dana Dogaru.

Anca Dinicu întregeşte peisajul din postura viitoarei actriţe, actualmente studentă la facultatea de actorie. Ea este cea care, cu determinarea şi curajul vârstei, dar şi prin candoarea specifică oricărui început de drum, găseşte cheia spre inima celor trei veterane ale lumii artistice şi face ca amintirile să fie descătuşate din cufărul lor şi să ajungă direct în sufletul spectatorului. O poveste despre fragilitatea şi delicateţea sufletului de artist, ce nu poate fi povestită, ci doar văzută şi simţită” au anunţat organizatorii spectacolului.

Biletele costă 80 lei (60 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari) şi pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul 1, tel. 0230523718. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: