În Burdujeni

Piaţă modernizată, fără tarabe

> Furnizorul din Bistriţa a întârziat onorarea comenzii, inaugurarea şi deschiderea celei mai moderne pieţe agroalimentare din municipiul Suceava fiind amânată până la sosirea meselor >„Mi-aş dori ca toate pieţele din municipiu să arate aşa” a declarat primarul Ion Lungu

 Intervenţiile pentru modernizarea Pieţei Agroalimentare din Burdujeni, cartier al municipiului Suceava, au ajuns pe linia de finiş. Însă inaugurarea acestora, urmată de punerea la dispoziţia comercianţilor şi a clienţilor nu sunt posibile, cauza fiind lipsa meselor.

Tarabele au fost contractate cu un furnizor din Bistriţa, însă, potrivit oficialilor firmei executante, deşi a trecut circa o lună, comanda nu a fost onorată. Ion Lungu, primarul Sucevei, a apreciat că în Burdujeni s-a făcut, practic, „o piaţă nouă”. Potrivit edilului-şef, în acest an, de la bugetul local s-au disponibilizat circa două milioane de lei, cele trei module ale pieţei fiind încălzite cu un sistem pe gaze naturale.

„Am avut onoarea să aprind luminile în piaţă. Se lucra acolo, High Tech făcea probe la centrală şi la convectoare. Am asistat live la acestea şi este bine. Mai trebuie aduse mesele, care au fost comandate de o lună, de la o firmă din Bistriţa. Nu putem inaugura piaţa fără mese, de aceea nu vom da banii constructorului decât după ce acestea vor fi aduse. Una peste alta sunt mulţumit de ceea ce s-a făcut acolo, acum desfăşurându-se doar unele lucrări de sistematizare pe verticală. Mi-aş dori ca toate pieţele din municipiu să arate aşa. Am pus căldură şi în Piaţa Centrală, iar din anul viitor sper să le demarăm şi cele din Piaţa Mică” a declarat primarul Ion Lungu.

Contractul pentru executarea lucrărilor de modernizare a Pieţei Agroalimentare Burdujeni a fost semnat în iunie 2017, Valoarea contractului este de 1,89 de milioane de lei, iar execuţia, adjudecată de firma de construcţii ConBucovina, a fost prevăzută a se desfăşura pe durata a 12 de luni. Soluţia tehnică a inclus realizarea unui sistem de închideri cu panouri şi tâmplărie termopan, prevăzută fiind amenajarea de instalaţii de încălzire, cât şi de răcire – ventilare.

Primii indicatori tehnico-economici ai investiţiei au fost stabiliţi în 2013, însă documentaţia a fost supusă modificărilor, în sensul adaptării la noile cerinţe legislative privind creşterea gradului de siguranţă la foc a construcţiilor. Documentaţia tehnică modificată a fost transmisă înspre avizare Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” în cursul anului 2016, exigenţele mărite vizând detecţia, semnalizarea şi stingerea incendiilor, dar şi rezistenţa la foc a materialelor folosite, ceea ce a dus la costuri suplimentare.

Piaţa Agroalimentară Burdujeni funcţionează în zona Cuza Vodă III timp de mulţi ani, acolo comercializarea legumelor şi fructelor s-a făcut în aer liber sau la tarabe cu copertine pe structură uşoară. Primarul Ion Lungu a făcut promisiuni de modernizare a Pieţei Burdujeni încă din campania electorală din 2012, angajamentele fiind reînnoite cu prilejul alegerilor locale în 2016.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: