Redeşteptarea României

Idealul deşteptării a prins aripi în mintea paşoptiştilor care şi l-au promovat prin jurnale şi opere mai mult ori mai puţin originale, de la istorici la poeţi, iar idealul a început să se înfiripe sub privirile lor: mai întâi Unirea Principatelor, apoi Independenţa României, culminând cu Marea Unire de la 1918. În acelaşi timp, ţara a devenit una din primele şase puteri economice de pe continent, baza fiind agricultura, calea ferată a legat provinciile istorice şi zonele industriale, iar leul românesc ajunsese monedă de referinţă.

Din păcate, reformele sociale au mers mai greu, şcoala încă nu reuşise să alfabetizeze întreaga populaţie, cu toate strădaniile lui Spiru Haret, iar al Doilea Război ne-a prins pe picior greşit cu aventurieri politici în frunte, de aceea am şi ajuns sub şenilele tancurilor sovietice, ca şi Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria…, nu şi Grecia, chiar dacă bolşevicii câştigaseră puterea politică.

Revoluţia ne-a adus o serie de dezlegări şi libertăţi, dar de redeşteptare populară nu poate fi vorba până la schimbarea gărzii roşii de la Palatul Victoria în 1996. Din păcate, tulbureala şi şovăiala din capetele lui Victor Ciorbea, Radu Vasile şi din conservatorismul ţărăniştilor lipsiţi de clarviziunea seniorului Coposu ne-au împiedicat să mergem mai departe şi ne-am împotmolit din nou alături de Ion Iliescu pentru 4 ani.

Atunci am înţeles că redeşteptarea, în cazul nostru, nu va veni de sus, de la politicieni şi dregători, aşa cum nu venise nici în 1848. Redeşteptarea a început numai după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană şi, mai ales, după deschiderea graniţelor: în sfârşit, românii s-au simţit din nou liberi şi au zbughit-o spre Apus în căutare de lucru. Între timp, Europa devenise un fel de ţară mai mare, în care poţi călători fără restricţii de la un capăt la altul. Şi toţi cei plecaţi, azi peste un sfert din populaţie, şi-au pus întrebarea: cum se face că la alţii se poate, iar la noi nu? Cum e posibil ca nivelul de bunăstare şi civilizaţie să fie de câteva ori mai sus ca la noi, din moment ce şi noi muncim? Nu chiar la fel ca la ei, dar totuşi muncim, iar pământul nostru este unul dintre cele mai darnice.

Din acest punct au început necazurile guvernelor PSD. Deoarece am privit peste gard la occidentali şi am văzut că acolo nu sunt mineriade, nici privilegii, nici imunităţi, Stânga vetustă românească a ratat din 2004 încoace câştigarea preşedinţiei prin alegeri cât de cât libere şi corecte. „Cât de cât”, fiindcă dubiile nu mi-au fost încă risipite de justiţiari. În schimb s-a înveşnicit la guvernare.

Însă din 2014 încoace, cam după tragedia de la Colectiv, idealul popular al redeşteptării a fost asociat cu lupta pentru democraţie, libertate, egalitate de tratament în faţa justiţiei şi drepturi civice. Aşa a început bătălia pentru a-l face pe politician să înţeleagă că el este în slujba poporului, a cetăţeanului, nu invers. De aceea nu li se mai trec cu vederea guvernanţilor indolenţa, incompetenţa, minciuna, aroganţa, şmecheria şi tupeul. Cel puţin asta am înţeles eu din imagistica protestelor din ultimii doi ani.

Apropo de proteste, a se observa că motivaţia lor nu mai este una pur sindicală, ca până deunăzi, ci au intervenit schimbări: acum se iese în stradă nu neapărat pentru salarii şi pensii mărite, ci pentru statul de drept şi independenţa Justiţiei, ceea ce a trezit admiraţia întregii Europe civilizate. Consecinţele au fost nefaste pentru puterea politică: este complet izolată nu numai la nivel european, liderii şi partidele de guvernământ nu mai pot apărea în public fără paza jandarmilor şi a „gorilelor”, băile lor de mulţime fiind un coşmar.

Iar asta a dus la diminuarea imaginii lor de partide conducătoare, la scăderea drastică în sondaje şi la percepţia că viitoarele alegeri vor fi un dezastru. Referendumul eşuat lamentabil a demonstrat că puterea lor de tracţiune electorală se apropie de minimul istoric, cu toată asocierea bisericii şi a cultelor religioase. Nu cred că numai figura lui Liviu Dragnea, definitiv compromis, a generat astfel de urmări, cât incompetenţa şi lipsa de viziune a unor făcători de legi precum Iordache, Nicolicea şi Şerban Nicolae, ca şi figura prim-ministrului Viorica Dăncilă.

Să sperăm că redeşteptarea aceasta nu va fi un simplu foc de paie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: