Ambasadorul SUA la Bucureşti, domnul Hans Klemm, a vizitat, în data de 12 octombrie, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Excelenţa Sa a afirmat că este primul liceu militar din România pe care îl vizitează.
În cadrul acestei vizite a avut loc o prezentare a istoricului colegiului şi o trecere în revistă a performanţelor şi realizărilor elevilor ştefanişti. Întâlnirea a continuat cu vizitarea spaţiilor şi facilităţilor de pregătire, galeriei comandanţilor, capelei, sălii de lectură a bibliotecii şi sălii de tradiţii a colegiului.
La final, Excelenţa Sa, domnul Hans Klemm, s-a întâlnit cu elevii, profesorii şi instructorii militari din colegiu. Cu acest prilej, Excelenţa Sa le-a vorbit elevilor câmpulungeni despre cooperarea militară dintre SUA şi România şi priorităţile Parteneriatului Strategic. Elevii ştefanişti s-au arătat interesaţi să afle detalii despre experienţa de diplomat a domnului ambasador.
În discursul său, domnul ambasador Hans Klemm i-a încurajat pe elevii militari câmpulungeni să îşi urmeze visurile de a accede în cariera militară şi i-a îndemnat să urmeze exemplul lui Andrei-Alexandru Savin din promoţia 2018, care a fost admis la United States Air Force Military Academy, Colorado Springs. De asemenea, şi-a exprimat convingerea că şi cei trei elevi câmpulungeni care susţin deja probe de admitere pentru academiile din SUA vor avea acelaşi succes. (GEORGIANA LUPU; Foto: LAURENŢIU SBIERA)
Comentarii